vineri, 24 noiembrie 2017

The lie as a psychic defense mechanism

The lie as a psychic defense mechanism
in Romania more than 60 percent of journalists are lying in the justice field!
In Romanian justice most often and often tell lies prosecutors in official statements, in official documents, in official investigations and indictments!
The lie as a psychic defense mechanism
Why does the consciously established lie as a defense mechanism lead to insanity?
Because if you systematically lie, it is impossible to remember yourself where you have not lied, and socially created chaos becomes unpredictable and uncontrollable!
în România peste 60 la sută din jurnaliști mint în domeniul justiției!
În justiția română cel mai mult și mai des spun minciuni procurorii în declarațiile oficiale,în actele oficiale ,în anchete și rechizitoriile oficiale!
Minciuna ca mecanism psihic de apărare
De ce minciuna stabilită conștient ca mecanism de apărare duce la nebunie ?
Pentru că dacă minți sistematic este imposibil să reții tu însuți unde nu ai mințit și haosul social creat devine nepredictibil și necontrolabil!

Mecanismele de apărare ale Eu-lui, explicate detaliat de psihologi
1Socialoctombrie 31, 2015Autor: Sebastian Dan EMAILPRINT
Mecanismele de apărare ale Eu-lui, explicate detaliat de psihologi
mecanisme de aparare ale euluiSintagma “apărare psihică” a fost utilizată pentru prima dată de către psihanalistul Sigmund Freud într-o lucrare din 1894 intitulată “Psihoneurozele de apărare”.

Până în 1926, când a elaborat lucrarea “Inhibiţii, simptome şi anxietate”, Freud a tratat termenii de “represie” şi “apărare” drept sinonimi; din acel punct el va distinge între “apărare”, văzută drept  termen general pentru tehnicile utilizate de către eu pentru rezolvarea conflictelor interne şi “represie”, considerată drept o tehnică special în ansamblul acestora. Munca tatălui va fi continuată de către Ana Freud, care analizează în lucrarea sa “Mecanisme de apărare ale eului” (1936), zece mecanisme de apărare.

„Perioada modernă a relevat definiţii cu o mai mare acurateţe a acestor mecanisme de apărare ale eu-lui. Astfel, în «Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale», mecanismele de apărare sunt definite ca  ansambluri de sentimente, gânduri sau comportamente  relativ involuntare, apărute ca răspuns la perceperea unui pericol psihic. Astfel se demonstrează că aceste mecanisme importante pentru sănătatea mentală au drept scop mascarea sau atenuarea  conflictelor sau factorilor de stres care generează anxietatea. Mai mult, mecanismele de apărare sunt strategii prin care indivizii reduc sau evită stările negative cum ar fi: conflictul, frustrarea, anxietatea şi stresul”, spune Aurelian Danu, membru în Asociaţia Psihologilor Braşoveni.

În anii ’80, Robert Plutchik susţine ca termenul de “apărare” se referă la un  proces inconştient, menit să disimuleze, să evite sau să modifice ameninţările, conflictele sau pericolele prin raportarea lor la emoţiile resimţite de către individ.

Refularea

În „Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale“ (1996), se specifică faptul că mecanismele de apărare sunt procese psihice automate care protejează individul de anxietate, de perceperea unor pericole sau de factorii de stres. Se subliniază că subiecţii nu conştientizează existenţa acestor mecanisme de apărare decât atunci când sunt deja activate.

Americanii clasifică mecanismele de apărare pe şapte niveluri

Primul este nivelul adaptativ ridicat: cuprinde apărările care permit o adaptare optimă la factorii de stres, accentuarea sentimentului de gratificare, realizarea unei conştientizari a sentimentelor, ideilor, consecinţelor, precum şi asigurarea echilibrului optim între motivaţiile conflictuale (anticiparea, capacitatea de a recurge la celălalt (afiliere), altruismul, umorul, autoafirmarea, autoobservarea,  sublimarea, reprimarea). Un alt nivel este cel al inhibiţiilor mentale: cuprinde apărările care menţin în afara conştiinţei idei, sentimente, amintiri, dorinţe sau temeri susceptibile de a reprezenta o amenţintare potenţială (deplasarea, disocierea,  intelectualizarea, izolarea afectului, formaţiunea reacţională, refularea, anularea retroactivă).

Urmează nivelul distorsiunii minore a imaginii: apărările din acest nivel operează unele distorsiuni minore ale imaginii de sine, imaginii corporale, imaginii celorlalţi, cu scopul reglării autoaprecierii (deprecierea,  idealizarea, omnipotenţa). Foarte importnatn este nivelul negării: apărările menţin în afara conştiinţei factorii de stres, precum şi anumite pulsiuni, afecte sau sentimente de responsabilitate neplăcute sau inacceptabile, ele fiind atribuite eronat unor cauze externe (refuzul, proiecţia, raţionalizarea), dar şi cel al distorsiunii majore a imaginii: reveria autistă, identificarea proiectivă, clivajul imaginii de sine sau al imaginii de ceilalţi.

Nivelul acţiunii cuprinde apărări caracterizate prin utilizarea acţiunii sau retragerii în prezenţa unor factori stresanţi (activism, retragere apatică, plângerea cuprinzând solicitarea unui ajutor şi respingerea ajutorului şi agresiunea pasivă), iar cel al dereglărilor defensive reprezintă semnul eşecului apărării persoanei la factorii de stres, ceea ce antrenează o ruptură în raport cu realitatea obiectivă (proiecţia delirantă, refuzul psihotic, distorsiunea psihotică).

„Apărările sunt mecanisme psihice, şi nu procese, întrucât procesele psihice sunt universale, putând fi întâlnite la orice individ, în timp ce mecanismele psihice pot sau nu să apară în viaţa unui subiect. Deci, apărările sunt mecanisme psihice inconştiente care se activează datorită anxietăţii legate de  reprezentarea unui conflict generat de un pericol intern sau extern şi care au funcţia de reducere a  anxietăţii printr-o deformare a acestei reprezentări sau, cu alte cuvinte, acestea permit eliminarea sau interpretarea specifica a informatiilor neplacute, reducerea la minimum a sentimentului de anxietate care apare in urma constientizarii con­flictului interior¨, ne-a declarat psihologul clinician braşovean Ligiana Petre.

Mecanisme de apărare descrise pe scurt, însoţite de exemple

Proiecţia: Este mecanismul prin care are loc punerea pe seama altcuiva a sentimentelor, motivelor şi trăsăturilor pe care nu ni le dorim şi a căror prezenţă în noi nu vrem s-o conştientizăm. Proiecţia se caracterizează printr-o dezvoltare exagerată a spiritului critic vizavi de tendinţele sau defectele altora. Proiecţia apare însoţită de negare. Spre exemplu, zgârcitul este înclinat să bage de seamă la oameni lăcomia, cel agresiv – cruzimea ş.a.m.d.

Cine ştie, poate că zgârcitul îl bănuieşte pe nedrept pe celălalt de lacomie! În realitate, lacom este chiar zgârcitul, iar „ţap ispăşitor” devine celălalt! În lumea proverbelor româneşti acest mecanism este foarte bine transpus în cuvine astfel: “vezi paiul din ochii altuia, dar nu vezi bârna din proprii tăi ochi!” sau, altfel spus, cine le atribuie mereu celorlalţi propriile in­suşiri urâte, vede cu “agerime” „paiul” din ochiul altuia şi „nu vede” „bârna” din propriul său ochi.

Un alt exemplu grăitor este ascuns în spatele frazei: „nu poţi avea încredere în oameni”, care ascunde ade­seori sensul şi adevărata interpretare a individului care afirmă această credinţă. La nivelul său, această frază se traduce astfel: „eu însumi nu mă dau în lături să înşel, şi ca atare nu am încredere în nimeni; toţi oamenii sunt la fel”.

Intelectualizarea: Este recunoscută în operaţiuni mintale care tind să transforme o realitate penibilă sau dureroasă în conţinuturi filozofice, de pildă. Astfel, un eşec la examen poate deveni o reflecţie asupra calităţii vieţii sau relativităţii succesului etc. Cunoscutului fi­losof german Friedrich Nietzsche îi aparţine afo­rismul: „Eu am făcut asta – zice memoria mea. Nu se poate ca eu să fi făcut asta – zice orgoliul meu, şi rămâne neînduplecat. Până la urma urmei, memoria CEDEAZĂ!”

Negarea: Se poate explica prin refuzul de a admite ceva ce se naşte sau se petrece în minte. Astfel, victimele unor evenimente traumatice din viaţa de familie pot nega aceste traumatisme. Cazul bine cunoscut este al soţiei bătute de soţ şi care refuză să recunoască că este bătută. În acest caz nu e vorba de o defensă în faţa angoasei, ci de o menajare a eului narcisist.

politica strutului

Un alt exemplu se constituie din faptul că tot ce ne ameninţă prestigiul, subminează res­pectul de sine, traumatizează amorul propriu. Formulele fundamentale sunt aici: „nu e nici un pericol”, „nu se poate aşa ceva”, „nu văd, nu aud”, „ce-mi pasă mie…“ ş.a.m.d. În limbajul de zi cu zi asta se cheama „tactica struţului”, care îşi ascunde capul în nisip.

Sublimarea: Prin sublimare, o pulsiune inacceptabilă este transformată într-una social acceptabilă. În jocurile sportive, de exemplu, găsim sublimarea pulsiunilor agresive în întrecere sau competiţie.      Refularea este un mecanism autonom care acţionează pentru a împiedica semnificanţi legaţi de moţiuni pulsionale să devină conştienţi şi să se traducă în act. Uneori intervenim deliberat, conştient, în acest sens şi numim acest mecanism reprimare sau condamnare.

Freud scrie precis că în tratamentul psihanalitic refularea trebuie înlocuită cu condamnarea, adică cu prelucrarea la nivel conştient a conflictului cu revendicările sinelui. Acesta din urmă pur şi simplu îndepărtează şi ţine la distanţă de con­ştiinţă orice eveniment, idee, amintire îngrijorătoare,  „înăbuşind”  problema  în sine însuşi, individul seamănă cu “un cazan în clocot închis ermetic”. To­tuşi, mai devreme sau mai târziu, el „explodează” şi „opăreşte” totul în jur.

Deplasarea: Este un mecanism cunoscut mai ales în formarea viselor. Prin deplasare se asociază un afect cu alte obiecte sau evenimente aflate într-o relaţie de contiguitate cu cele iniţiale care au provocat afectul. În general, descoperim deplasarea foarte uşor în viaţa de zi cu zi cînd cineva îşi descarcă nervii asupra copiilor, de pildă, pentru că nu poate înfrunta un şef ostil. Sau ostilitatea deplasată asupra vecinului de palier atunci când cauza ei este de fapt în cu totul în altă parte: climatul de la serviciu, discuţiile contradictorii din families au pierderea unui meci al echipei favorite!

Raţionalizarea: Oferă explicaţii după un model logic al unor înclinaţii sau manifestări care provoacă jena sau senzaţia de penibil subiectului, pe scurt, inventarea unor explicatii aparente pentru propriile greşeli şi nereuşite. Inventând explicaţii logice sau acoperindu-ne cu motive frumoase, găsim temeiuri ac­ceptabile pentru fapte deloc lăudabile.

Şi acest mecanism poate fi folosit pentru protejarea eului narcisic. Auzim foarte des expresia „Fac asta doar spre binele tău”, dăm câte­odată asigurări, pe când de fapt aici se ascunde exact contrariul: „Nu vreau sa mi se facă mie as­ta; vreau chiar să suferi tu puţin”. Un alt exemplu întâlnit în viaţa cotidiană sau în mass-media ar fi referitor la un medic care nu şi-a vindecat pa­cientul din cauza incompetenţei sale, dar nu se apreciază în mod critic.

Atunci el caută vinovaţi: îi reproşează bolnavului lipsa de disciplină, încălcarea prescripţiilor medicale, dă vina pe gra­vitatea bolii, pe lipsa de consistenţă a teoriilor ştiinţifice curente privitoare la ea, pe inexactita­tea analizelor primate, s.a.m.d. În orice variantă, vinovaţia este alungată de la el, aşadar poate trăi de acum înainte „cu sufletul împăcat“, fără a se în­griji câtuşi de puţin să îşi îmbunătăţească nivelul de competenţă profesională.

Regresia: Este reîntoarcerea la stadii de dezvoltare sexuală şi obiecte anterioare. De exemplu la faza orală, în care subiectul poate dezvolta senzaţia de insaţietate alimentară sau refuzul de a mânca (anorexie). Cutare tânără studentă îndrăgostită de asistent dezvoltă o anorexie vizavi de faptul că cea mai bună colegă a ei îi „fură” iubitul (ea nu poate „înghiţi” această situaţie).

Sau cazul frecvent al unui domn adult care divorţează pentru a se căsători cu „prima iubire”. Mecanismul regresiei îl impinge pe adult să “facă pe copilul”. Pentru a micşora povara problemelor cotidiene nerezolvate, pentru a înlătura anxietatea lăuntrică, a înăbuşi mustrările de conştiinţă, a se “relaxa”, este nevoie ca individual să se defuleze. Această defulare se produce cu ajutorul fumatului, consumului excesiv de alcool, a mâncatului dincolo de nevoile cotidiene, a utilizării înjurăturilor în exces etc.

Practic, pentru a scăpa de stres şi de conflictul lăuntric, aceşti indivizi “cad” uneori, spre propria lor surprindere, “în mintea copiilor”: îşi rod unghiile, îşi bagă degetul în nas, flecăresc, utilizează cuvinte şi comportamente specifice copiilor.

Întoarcerea asupra propriei persoane: Mecanismul e bine cunoscut în cazul soţiei care afirmă răspicat că nu soţul e de vină pentru cutare infidelitate ci ea, deoarece nu a comunicat destul cu el. Orgoliul “rănit”, mândria lezată se camuflează adeseori sub un zâmbet încordat, silit. Supărarea este înlăturată pe calea cugetă­rii la propriile calităţi şi realizari. Faptele inco­mode sau aducătoare de amărăciune sunt uitate cu uşurinţă. Câteodată, oamenii nu-şi mai amin­tesc de datoriile lor băneşti sau de necazurile ca­re le-au fost facute de către alţii. 

Alte mecanisme defensive descoperite sau formulate după Freud

Afilierea – se referă la tendinţa subiectului de a apela la ajutorul altora, colaborînd de bună voie cu aceştia. Sunt frecvente cazurile multor persoane care cează adevărate “obsesii” din a face parte din cât mai multe organizaţii non-guvernamentale, de a se “dedica” unor scopuri “nobile” din punct de vedere social. Acest mecanism este unul prin care individual doreşte să “găsească” un refugiu în aceste ocupaţii, care de fapt îl fac să “fugă” de propria analiză.

Altruismul – Dedicarea necondiţionată pentru nevoile altuia neglijînd sau negând total propriile nevoi identice. Este cazul bine cunoscut al nevroticului care solicită ajutorul psihanalistului pentru un alt nevrotic de care se simte legat prin compasiune sau prietenie.

Evitarea – Refuzul de a interacţiona cu situaţii sau persoane conflictuale. În viaţa de zi cu zi am folosi – cel puţin în mintea noastră – expresia: “strugurii sunt acri!” Este exemplul tipic pentru acest mecanism de apărare al eu-lui. Ca atare, atribuim dorinţei noatre anumite “motivaţii false” prin care să justificăm refuzul de a interacţiona cu situaţia.

Oare de câte ori am inventat o sumedenie de motivaţii aberante faţă de copii noştri când şi-au dorit ceva – un fruct, o ciocolată etc. – în timp ce noi cheltuim o sumedenie de bani pe alte lucruri care pot fi dăunătoare cum ar fi alcoolul sau tutunul! Oare un mic calcul nu ar putea echilibra această situaţie, aducându-ne suplimentare nenumărate satisfacţii psihologice?

Compensarea – Dezvoltarea excesivă a interesului şi activităţii într-un domeniu pentru a masca o insatisfacţie majoră din altă sferă.

Umorul – Revelarea aspectului amuzant sau comic al unei situaţii jenante. Este unul dintre mecanismele clasice şi de nenumărate ori am „reuşit” să ieşim din situaţii jenante prin a face „haz de necaz”. Probabil pentru noi, ca români, în toată perioada comunistă bancurile au fost o exprimare fidelă a acestui mecanism de apărare al eu-lui.
http://newsbv.ro/2015/10/31/mecanismele-aparare-explicate-detaliat-psihologi/
-----------
Mecanisme de aparare
Mecanisme de aparare ale adolescentilor

 Adolescent
Ce sunt mecanismele de aparare ale psihicului?
Clasificarea mecanismelor de aparare
Mecanisme de aparare ale adolescentilor
Fapte comune, gresit interpretate
Asa cum, adeseori, mentionez in articolele noastre, creierul este un aparat fantastic, a carui cunoastere minima te face nu doar sa apreciezi genialitatea naturii, dar si sa te intrebi, de multe ori, daca ideile, principiile si lucrurile pentru care lupti si in care crezi sunt reale sau doar plasmuiri menite sa te apere de realitate. Acest lucru se intampla, deoarece, unul dintre cele mai fascinante sisteme ale psihicului nostru sunt mecanismele de aparare ale sale, ce ne fac sa percepem lumea nu printr-o prisma obiectiva, ci printr-una menita sa ne asigure confort.

Numite de catre specialisti bias-uri cognitive, mecanismele de aparare pot fi intalnite inca din frageda pruncie si pana la cele mai inaintate varste. Mai mult, ele apar si la animale, dupa ultimele studii in care s-a demonstrat ca si acestea poseda constiinta. Asadar, fiind, cu totii, prinsi in capcana lor, nu este de mirare ca adolescentii, in lipsa lor de experienta si confuzia transformarilor specifice, sunt, poate, cele mai bune exemple ale acestor mecanisme de aparare.

Ce sunt mecanismele de aparare ale psihicului?

Bineinteles, Sigmund Freud este cel ce a folosit prima oara sintagma „aparare psihica” pentru ca, mai apoi, sa construiasca o intreaga ramura a psihologiei bazandu-se pe functionarea acesteia. Tot el este cel care a definit „represia” ca fiind „aparare” si, impreuna, insemnand tehnicile generale ale Eului pentru a rezolva conflictele interne ale psihicului. Munca sa a fost continuata de catre fiica sa, care, in 1936, a publicat populara carte „Mecanisme de aparare ale eului”.

Desigur, pana acum, stiti, deja, ca psihicul nostru este impartit in 3 parti:

Inconstientul – partea la care nu avem acces, insa, care, adeseori ne joaca feste. Daca este sa facem o comparatie, pentru a arata cat de mare este acesta, putem sa ne imaginam un iceberg, in care varful – partea de la suprafata apei – este constientul, iar restul, 90%, este inconstientul. Aici sunt stocate toate informatiile, ideile, dorintele, amintirile, nevoile noastre de care ne este rusine, pe care ne este frica sa le constientizam.
Eul – partea constienta a noastra, este cea cu care lucram in fiecare moment, de buna voie. El reprezinta gandurile de zi cu zi, amintirile dorite si, in general, orice ne trece prin minte si acceptam.
Supraeul – este partea in care sunt stocate imaginile ideale ale lumii in care traim. Populata de arhetipuri, ea este locul in care ia nastere concepte de tipul „mamei”, „bunatatii”, „patriotismului”, etc.
Totusi, familia Freud a folosit termenul de „mecanism de aparare” intr-un sens restrans, semnificand doar dorinta psihicului de a se apara de dorintele instinctuale, cele venite din inconstient si, asa cum spuneam mai sus, care nu pot fi acceptate in constient. Laplanche, insa, a largit definitia, astfel incat acestea au devenit „diferite tipuri de operatii, in care se poate concretiza apararea, menite sa reduca sau sa suprime orice schimbare susceptibila de a pune in pericol integritatea si constanta individului.” Astfel, „apararea ia, adesea, o infatisare compulsionala si opereaza, chiar si partial, in mod inconstient”.

Pe scurt, mecanismele de aparare sunt cele care, fara sa ne dam seama, iau controlul atunci cand simtim ca o idee ne ataca principiile, pozitia, constiinta sau moralitatea.

In DSM IV, se considera ca mecanismele de aparare sunt cele care ne protejeaza de anxietate, perceperea unor pericole sau de factorii de stres. Acesta subliniaza faptul ca aceste procese sunt inconstiente si ca individul devine constient de prezenta lor doar mult timp dupa ce acestea s-au activat.
Clasificarea mecanismelor de aparare

Ca orice functie care, intr-o stiinta, reprezinta obiectul multor studii, si mecanismele de aparare se clasifica in functie de nivelul de manifestare al lor si de scopul pentru care au aparut. Astfel, avem:

1. Cele de nivel adaptativ ridicat:
Acestea permit:

o adaptare optima la stres
accentuarea gratificarii
constientizarea sentimentelor, ideilor, consecintelor
asigurarea echilibrului optim
nevoia de celalalt
Cele mai comune forme ale acestor mecanisme de aparare sunt: optimismul, socializarea, umorul, altruismul, autoobservarea, reprimarea, sublimarea, anticiparea.

2. Cele de nivelul inhibitiilor mentale:
Care permit:
mentinerea in afara constiintelor a unor idei, sentimente, dorinte, amintiri sau frici
Formele lor de manifestare sunt: disocierea, rationalizarea, izolarea sentimentala, refularea, deplasarea, formatiunea reactionala.

3. Cele de nivelul distorsionarii minore a imaginii:
Permit:
mentinerea respectului de sine, manifestand distorsiuni mici ale imaginilor mentale
crearea sentimentului de omnipotenta, depreciere, apreciere
reglarea autoaprecierii
Se manifesta prin: distorsiunea imaginii de sine, imaginii corporale, imaginii altor persoane.

4. Cele de nivelul negarii:
Permit:
mentinerea in afara nivelului constient a anumitor dorinte, a factorilor de stres sau a sentimentelor de responsabilitate inacceptabile sau neplacute
Se manifesta prin: atribuirea eronata a vinei asupra unor cauze externe.

5. Cele de nivelul distorsiunii majore a imaginii:
Permit:
o „fuga” de realitate
Se manifesta prin: identificarea proiectiva, reveria autista, clivajul imaginii de sine.

6. Cele de nivelul actiunii:
Permit:
retragerea in preajma factorilor stresanti
Forme: plangerea, agresivitate pasiva, solicitarea ajutorului, victimizarea.

7. Cele de nivelul disreglarii defensive:
Permit:
ruperea de realitate
sunt semne ale esecului reglarii defensive
Forme: refuzul psihotic, proiectia deliranta, distorsiunea psihotica.

In continuare, vom lua unele dintre cele mai comune forme ale mecanismelor de aparare ce pot aparea la adolescenti si le vom discuta, pe fiecare in parte, studiindu-le in functie de momentele in care acestea apar.
Mecanisme de aparare ale adolescentilor

Adaptarea la stres inseamna actiunea prin care un individ face fata unei situatii stresante folosind elemente precum aprecierea propriilor activitati si motivatii.

Astfel, cele mai des intalnite situatii de stres cu care are de a face un adolescent sunt urmatoarele:

1. Confruntarea
Comportament specific:

actiune optimista („Ai sa vezi ca are sa fie cum spun eu”, continuarea activitatii)
cautarea suportului din partea celorlalti („Uite, spune tu daca nu e asa”, aruncatul privirilor in jurul sau)
interventia menita sa reduca intensitatea factorului stresor („Taci!”, trantitul usilor sau al obiectelor, ridicarea tonului)
Mecanisme implicate:
Cognitive: analizarea logica a problemei, pentru a gasi solutia inlaturarii sale
Neurobiologice: preintampinarea reactiei biologice la stres sau atacarea directa a factorului stresant
2. Evitarea
Comportament specific:
evitarea factorului stresant (fuga, consumul de droguri, amanarea confruntarii, jocurile video si alte tipuri de distractii)
Mecanisme implicate:
Cognitive: blocarea procesarii informatiei stresante
Neurobiologice: neutralizarea efectelor asupra organismului a factorului stresant, prin evitarea sa.
3. Clivajul
Comportament specific:
tratarea dezacordurilor cu negare blanda sau indiferenta („Nu e adevarat”)
Mecanisme implicate:
prevenirea aparitiei unei incompatibilitati intre doua aspecte polarizante ale individului sau ale celuilalt
4. Identificarea proiectiva
Comportament specific:
o presiune personala este pusa asupra altei persoane, proiectata (barfa, invinuirea, reprosul). Persoana asupra careia este proiectata imaginea va incepe sa se comporte conform acesteia. („Efectul Pygmalion. Cercul vicios ce ne defineste rezultatele.”)
Mecanism implicat:
incapacitatea de a suporta o caracteristica proprie a sinelui
5. Proiectia
Diferenta dintre proiectie si identificarea proiectiva consta in faptul ca tinta nu se schimba, individul reactionand la caracteristica insuportabila ca si cand ea ar fi in afara Sinelui.
Mecanisme de aparare ale adolescentilor

 Adolescent
Ce sunt mecanismele de aparare ale psihicului?
Clasificarea mecanismelor de aparare
Mecanisme de aparare ale adolescentilor
Fapte comune, gresit interpretate
6. Negarea
Consta in refuzarea constientizarii realitatii, din cauza imposibilitatii de a suporta adevarul. Acest mecanism de aparare este una dintre cele 5 faze ale durerii, fiind caracteristic si altor stari, precum despartirea copilului de mama sau invers. („Parinti si copii: momentul separatiei”)

7. Disocierea
Atunci cand o persoana se simte neajutorata sau ca a pierdut controlul, poate aparea o forma de discontinuitate in ariile memoriei, constiintei, perceptiei sau identitatii. In cazul adolescentilor, adeseori este intalnita discontinuitatea identitatii.

8. Idealizarea
Crearea unei imagini perfecte sau aproape perfecte pentru o persoana sau o actiune, ca o evitare a anxietatii, furiei, invidiei sau dispretului.

9. Acting out/ actiunea
Punerea in practica a unei dorinte inconstiente ca o modalitate de a evita durerea psihica.

10. Somatizarea
Transformarea unor sentimente dureroase in simptome fizice.

11. Regresia
Reintoarcerea la o faza anterioara de dezvoltare sau functionare, in ideea evitarii conflictelor.

12. Fantasma schizoida
Retragerea in lumea interioara psihica, pentru a evita situatiile tensionale interpersonale.

13. Introiectia si identificarea
Copierea unor caracteristici ale unei persoane, pentru a evita tensiunile sau acceptarea pierderii acelei persoane. Diferenta intre cele doua mecanisme de aparare consta in modul in care aceste caraceristici sunt copiate: in cazul introiectiei, individul traieste ca un „Altul”, in timp ce in cazul identificarii acesta internalizeaza insusirile persoanei respective.

14. Deplasarea
Sentimentele sau ideile formate asupra unei situatii sau unei persoane sunt mutate asupra unei alteia, care seamana cu prima, intr-o oarecare masura.

15. Intelectualizarea
Gandirea excesiva asupra unei persoane sau situatie, pentru evitarea anxietatii provocate de aceasta.

16. Izolarea afectului
Separarea trairii sentimentale de o idee, persoana sau situatie.

17. Rationalizarea
Gasirea unor justificari pentru situatii sau comportamente, astfel incat acestea sa devina tolerabile.

18. Sexualizarea
Atribuirea unor semnificatii sexuale unor persoane sau situatii, pentru ca acestea sa devina tolerabile si excitante.

19. Formatiunea reactionala
Transformarea unei idei care nu poate fi acceptata in opusul sau.

20. Refularea
Folosirea unor date senzoriale externe pentru a bloca trecerea unor idei, dorinte, sentimente din planul inconstient in cel constient.

21. Anularea retroactiva
Negarea unor aspecte rusinoase ale unor actiuni anterioare prin actiune opusa, clarificare sau elaborare.

22. Sarcasmul/ Umorul
Gasirea unor elemente comice sau ironice legate de persoane sau situatii care provoaca disconfort psihic, astfel incat persoana sa poata reflecta la ceea ce se intampla.

23. Represia
Decizia de a nu pune in practica un sentiment sau o dorinta, fara a apela, insa, la stimuli externi, asa cum se intampla in cazul refularii.

24. Ascetismul
Negarea aspectelor placute din viata altora, deoarece placerea lor produce conflicte interne pentru individul in cauza. Este, adeseori, folosit in momente de singuratate sociala sau intima.

25. Sublimarea
Transformarea unor scopuri imposibile de acceptat din punct de vedere social, intr-unele acceptabile la acest nivel.

Conform lui Mircea Miclea, atunci cand factorul stresant continua sa apara, aparitia mecanismelor de aparare psihice se face in ordinea urmatoare: negare, represie, proiectie, rationalizare, intelectualizare sau izolare.

Fapte comune, gresit interpretate

Asadar, dupa ce v-am trecut putin prin partea teoretica, pentru a intelege cu exactitate ce semnifica aceste mecanisme de aparare si ce rol pot ele juca in viata noastra, haideti sa analizam cateva situatii des intalnite in cazul adolescentilor si sa intelegem, de fapt, ceea ce semnifica ele din acest punct de vedere.

1. Prea mult umor strica
In societatea moderna, fiecare dintre noi pare a aprecia acele persoane care au umor. Insa, putin cunoscut este faptul ca umorul este un mecanism de aparare, care apare in situatii conflictuale interne. Cu cat o persoana este mai „glumeata”, cu atat aceasta are mai multe conflicte interne.

Un caz special de umor este reprezentat de sarcasm sau ironie. Acestea apar atunci cand persoana in cauza se simte amenintata sau atacata in pozitia sa, inconstientul sau considerand ca se afla pe o pozitie de inferioritate si incercand sa „dovedeasca” locul fiecaruia.

Asadar, umorul, sarcasmul, ironia – micile picanterii care ne aduc zambetul pe buze sunt, in fapt, mecanisme de aparare ce denota faptul ca ne simtim atacati, in acel moment. Daca un pic de umor nu a facut rau nimanui, prea mult umor e, totusi, un semnal de alarma.

2. Gandurile abstracte, venite din intelectualizare
Adolescentii sunt incontinuu invadati de pulsiuni sexuale sau agresive. E perfect normal, din punct de vedere al dezvoltarii, insa societatea blameaza acest lucru. Astfel, una dintre cele mai des folosite metode de aparare impotriva acestora este intelectualizarea.

Asadar, inclinatia adolescentilor spre filozofat si vorbit mult despre subiecte dintre cele mai controversate, precum Universul sau religia, nu este nimic altceva decat un instinct sexual sau agresiv puternic, pe care ei incearca sa si-l controleze.

3. Visurile marete, cauzate de negare
In adolescenta, fiecare dintre noi visam ca vom schimba lumea. Unii o mai fac chiar si acum si nu este nimic in neregula cu acest lucru, in afara faptului ca este o forma de negare si ca, in momentul constientizarii realitatii, este posibil sa simtim o mare dezamagire.

Sansa ca noi sa fim cei care schimba lumea, care vom deveni „ceva”, care vom conduce companii puternice este, desi nu imposibila, una foarte mica. Desigur, nimeni nu vrea sa isi constientizeze miicimea si minuscula putere pe care o are, in comparatie cu cei alti 7 miliarde de oameni sau privind din punctul de vedere al marimii Universului. Ar fi chiar deprimant sa se intample acest lucru, astfel incat negarea, acest puternic bias cognitiv, are rolul de a ne da un rost vietii si de a ne face sa luptam pentru teluri „marete”. Asadar, putina negare face bine oricui. Prea multa, insa, este un semnal patologic.

4. Bradul de Craciun, o regresie indragita in toata lumea
Articolul „Psihologia cadourilor” imi justifica afirmatia de mai sus. Insa, acesta fiind unul dintre cele mai des intalnite mecanisme de aparare, nu se rezuma doar la atat. Confruntandu-se cu instinctul sexual si de agresivitate, ambele foarte puternice, adolescentul se vede, uneori, nevoit sa apeleze la „faptele imature” sau „copilaresti”, pentru a se apara de ele. Astfel, el intra intr-o regresie spre anii copilariei, atunci cand, in loc sa discute prefera sa tranteasca usa si sa plece, cand, in loc sa ii placa o cina in familie prefera sa joace un joc video sau cand, in loc sa fie atent la orele de la scoala sta si mazgaleste banca.

5. Artistii, des caracterizati prin disociere
Personalitatea debordanta specifica stereotipului boem, viziunea diferita asupra lumii si a propriei persoane caracteristica artistilor, simpla pierdere a notiunii timpului, toate acestea sunt date de mecanismul de aparare numit disociere. In cazurile fericite, acesta da rezultate remarcabile insa, in cazurile extreme, el poate duce la personalitate multipla.

6. „Suntem nervosi pentru ca ceilalti...”
Tot in articolul „Psihologia cadourilor” am dat un exemplu de proiectie, folosind exemplul propriilor frustrari, exprimate ca reprosuri indreptate spre altcineva. Cel mai des intalnit caz de proiectie este cel in care „romanii sunt de vina” pentru ca nu merg lucrurile asa cum ne-am dori, facand abstractie de faptul ca si noi facem parte din categoria „romani”. In cazul adolescentilor, cea mai des intalnita forma de manifestare e cea in care „Profesoara este de vina pentru nota mica”.








Sursa: http://www.7p.ro/default.aspx?PageID=1556#ixzz4zLwSEUjN




Sursa: http://www.7p.ro/default.aspx?PageID=1555#ixzz4zLw2OKlt

vineri, 10 noiembrie 2017

The principles of the human mind II

The principles of the human mind, selections from a few lesser known   II
1) Mind,
in a natural way he works permanently, even in his sleep;
2) The mind can only stop laboring when the conscience verbally orders that human mind to stop;
3) The principle of verbalization makes the connection between the mind, the brain and the consciousness.
The minds of the human mind are and must be verbalized in consciousness.
People who for various reasons refuse to verbalize thoughts in consciousness easily lose control of their mind;
4) The psychic "listens" and "executes" preferentially a conscious verbal command, less than "executes" an attack reflex;
5) Emotion, affection and pleasure radically influence consciousness, so pleasure must be cultivated!
Any consciousness and any psychologically uncultivated social emotions and emotions regress inevitably and invariably in a
 asocial and primitive person;
6) Consciousness is a processual ensemble, a lot of processes, some independent, and others dependent on the self-personality;
7) The psychic is composed of fragments is not a homogeneous system and it is not initially a system in the proper sense of the term but it is gradually built up by reference to its social environment, so the psyche can revolve from more consciousness to less consciousness, even suppresses the consciousness if the subject is completely vegetative;
8) The Logic of Brain Harmony: What are the Billion Neurons and Millions of Neural Connections That Produce Million Thoughts If The Brain Does Not Have A Representative Office In Consciousness?
Consciousness is in terms of evolution, command center, command deck, brain control or even central office,
the office of command,
of the spirit!
What is found in an adult's consciousness depends on his personality,
how and why what a great deal of bad people
and evil people have no conscience, they only kneel in their minds some desires, impulses and lusts, and admire passive reflections!
So consciousness must be "worked", "furnished", so furnish your office with everything you need if you want to keep it functional and intact!
Consciousness contains as substance both internal and external social intimacy
Without the consciousness processed and without the consciousness of his thoughts and without a series of thoughts (rewritten) there is no psychic, or even if it exists it does not survive because consciousness is a construct of human evolution!
Consciousness is not an implicit gift, it is not a given, it is not something ready installed since the birth of man, it has to be done voluntarily through effort, education and perseverance!
Thoughts do the deeds, the thoughts bring the deeds, and the deeds produced by the consciousness of ego bring other similar or different thoughts into an infinite string!
The human psychic system only exists if it is built and organized in the empty place called consciousness and with voluntary and conscious effort.
Human relationships are unpredictable, instead, man's thoughts are predictable by ego-consciousness.
Only you can predict your future thoughts ...
The principles of the human mind control the human psyche!
The direction of thinking, the meaning of human thinking is controlled by consciousness and self-consciousness.
Under waking conditions, ego-consciousness is constantly working with his mind, bringing information and meddles of action designed from the unconscious where he is permanently stored by an ergonomic mechanism.
The gaps in the human mind, those voids which, in a crisis or existential need, mental gaps that can not be "filled" or "written" most often by ignorance, or can not be improved or compensated by adopting or taking the information from the social environment are offset by primary or even primitive, lapsus-like acts, and most obviously messy and troubled subjects carry one of the hands at the forehead.
Others have aggressive impulses committing murderous acts, killing and killing people as they understand it through "competition."
The Nirvana study discusses and analyzes the relationship between the human mind and its consciousness, a relationship on which the mental balance of the present man depends. (2017).
Madness occurs and develops when there is an unresolved conflict between the human mind and its consciousness ...
Consistency of consciousness
is given by its organization and
the coherence of language.
The human fin
 working
only based on the principles of his brain development.
If it breaks the principles of its mind, the brain blocks or produces periodic and / or successive errors, and the subject goes mad
The unity of the psyche is ensured by the unity of consciousness and the collaboration and permanent dialogue between mind and consciousness.
The mind is constantly bombarding consciousness with ideas, projects and thoughts, and consciousness must place them in an idealized system, in a construct, a personal project to make them use, transform, and transform into action.
If the psyche does not use, it fructifies, the ideas of its mind change its mind into something that can not be controlled ...
The Compensation Principle A Principle Principle or Part of the Nirvana Principle makes consciousness and brain consensus because not every brain can perform logarithmic calculations no matter how much they seek or endeavor.
George Voinea-Constanța-East Europe-Romanian-Black Sea
10 Nov 2017

Principiile minții umane,selecțiuni din câteva mai puțin cunoscute- II-
1)Mintea ,
într-un mod natural lucrează permanent,chiar și în somn;
2)Mintea se poate opri din travaliu numai atunci când conștiința comandă verbal acelei minți umane să  se oprească ;
3)Principiul verbalizării face legătura între psihic,creier și conștiință.
Gândurile minții umane sunt și trebuiesc verbalizate în conștiință.
Oamenii care din diferite motive refuză să verbalizeze gândurile în conștiință își pierd cu ușurință controlul mintal; 
4)Psihicul ”ascultă” și ”execută” preferențial o comandă verbală conștientă  ,mai puțin ,decât ”execută ”un reflex de atac;
5)Emoția,afectul și plăcerea influențează radical conștiința deci plăcerea trebuie cultivată!
Orice conștiință și orice psihic necultivat de sentimente și emoții sociale regresează inevitabil și invariabil într-o
 persoană asocială și primitivă;
6)Conștiința este un ansamblu procesual,o mulțime de procese,unele independente ,iar altele dependente de Eul-personalitate;
7)Psihicul este compus din fragmente nu este un sistem omogen și chiar nu este inițial un sistem în sensul propriu al termenului ci se construiește treptat prin raportarea la mediul său social ,astfel psihicul   poate bascula de la mai multă conștiință la mai puțină conștiință putând-o chiar suprima conștiința dacă subiectul este complet vegetativ;
8)Logica armoniei creierului:la ce bun miliarde de neuroni  și alte milioane de conexiuni nervoase care produc milioane de gânduri dacă creierul nu ar  avea un birou reprezentativ în conștiință?
Conștiința este din punct de vedere al evoluției ,centrul de comandă ,puntea de comandă ,de control a creierului ori chiar biroul central de lucru,
biroul de comandă,
al spiritului!
Ce se găsește în conștiința unui adult  depinde de personalitatea acestuia astfel se explică ,
cum și de ce ce o mare parte dintre oamenii răi 
și oamenii răutăcioși n-au conștiință,ei frământă ăn minte doar niște dorințe,impulsuri  și pofte și-și admiră pasivi  propiile reflexe !
Astfel conștiința trebuie” lucrată” ,”mobilată”,deci mobilați-vă biroul vostru de lucru cu tot ceea ce este necesar , dacă vreți să-l păstrați funcțional și intact!
Conștiința conține ca substanțe,atât intimitatea internă cât și cea externă socială
Fără conștiința prelucrată și fără conștiința gândurilor sale și fără un șir de gânduri(depănate) nu există psihic ,ori chiar dacă există acesta nu supraviețuiește întrucât conștiința este un construct al evoluției umane!
Conștiința  nu este un cadou implicit ,nu este un dat,nu este ceva gata instalat de la nașterea omului,ea trebuie lucrată voluntar  prin efort ,educație și perseverență!
Gândurile fac faptele,gândurile aduc faptele iar faptele produse de eul conștiință aduc alte gânduri asemănătoare sau diferite într-un șir infinit! 
Sistemul Psihic uman nu există decât dacă este construit și organizat în locul gol numit conștiință și cu efort voluntar și conștient.
Relațiile umane sunt impredictibile ,în schimb , gândurile unui om sunt predictibile de către eul-conștiință.
Doar dumneavoastră vă puteți prevedea gândurile voastre  viitoare... 
Principiile minții umane ...
Direcția gândirii,sensul gândirii umane este controlată de conștiință și prin eul-conștiință.
În condiții de stare de veghe eul-conștiință lucrează permanent cu mintea sa aducând informațiile și mijlocele de acțiune proiectate din inconștient unde sunt stocate permanent de minte printr-un mecanism ergonomic.
Golurile din mintea umană  ,acele goluri care ,într-o criză ,sau nevoie existențială ,goluri mintale care nu pot fi ”umplute”ori ”scrise” cel mai adesea ,din ignoranță ,sau nu  pot fi ameliorate sau compensate prin adoptarea sau preluarea informațiilor din mediul social sunt compensate cu acte primare sau chiar primitive,gen lapsus,și cei mai mulți subiecți în mod evident încurcați și tulburați duc una dintre mâini la frunte.
Alții au impulsuri agresive comițând acte criminale maltratând ,ucigând și toturând oameni întrucât asta înțeleg ei prin ”concurență”.
Studiul Nirvana pune în discuție și analiză relația dintre mintea umană  conștiința acestuia o relație de care depinde echilibrul mintal al omului actual. (2017). 
Nebunia apare și se dezvoltă atunci când există un conflict nerezolvat între mintea umană și conștiința acestuia...
Coerența conștiinței 
este dată de organizarea ei și 
de coerența limbajului.
Fința umană
 funcționează 
numai pe baza principiilor dezvoltării creierului său.
Dacă își încalcă principiile minții sale creierul se blochează sau produce erori periodice și ,sau,succesive și subiectul înebunește
Unitatea psihicului este asigurată de unitatea conștiinței și de colaborarea și dialogul permanent între minte și conștiință.
Mintea bombardează permanent conștiința cu idei, proiecte și gânduri și conștiința trebuie să le așeze într-un sistem ideatic ,într-un construct ,un proiect personal pentru a le fructifica ,folosi și transforma în acțiuni .Dacă nu le fructifică mintea se schimbă în ceva ce nu poate fi controlat... 
Principiul Compensării  un principiu inclus sau parte din  Principiul Nirvana  face acordul între conștiință și creier,întrucât nu orice creier poate executa calcule logaritmice oricât ar cerceta sau strădui.
George Voinea-Constanța-East Europe-Romanian-Black Sea
10 Nov 2017

vineri, 27 octombrie 2017

PRINCIPLE OF IDENTIFICATION WITH MODEL

PRINCIPLE OF IDENTIFICATION WITH MODEL (1)
The human psyche to develop is bound to identify with the subject whose master it is and to mirror in its consciousness and the consciousness of others around it ...
To distinguish it from others, the psyche has to interact, reflect, and mirror in the other!
Thus, the psyche can not subsist as one or different than if it is first of all the same as the other, so that the psyche is forced to compare with another to be himself unless it compares with other seeds does not develop as psychic and is disintegrating!
Identifying the human psyche with another is his human representation and humanity in himself
The Principle of Identification with a Model is a functional and binding principle, unconscious and activates automatically, and awareness helps it to grow quickly and effectively ...
We have 3 kinds of identification with a model:
1) Identification with a positive model (eg with a hero, with Super-Man);
2) Identification with a negative pattern (example identifying with a famous terrorist, with Bin Laden);
3) Identification with a gray (successful) pattern.
This is the perception, in fact, in reality, all models have both good and negative parts, ie they are gray ...
The belief, the conviction of the mind that a thing or phenomenon exists is the same as its existence.
The difference between existence in the mind and that in the outer reality can be different or even opposite ...
The principle of awareness-raising drives the subject to a purpose, a way (or several ways) a social direction of life in life, activates head brakes, obstacles, limitations of the conscious self and social obligations and permissions positioning the subject in a system of values, a social group and a community ...
Identifying with a positive pattern stops, prevents psychopaths of any kind ...
To the attention of the fighters against terrorism
If you consciously do not accept identifying yourself with a positively designed model, your psyche crumbles as your psyche is reflexively identified with negative patterns seen in excess in the media space!
Identifying with an extreme negative pattern like Bin Laden, in himself,
in principle, it contains
trigger button
of
the lonely terrorist ...
Verification of identification with an extreme negative pattern can be done through a simple psychological test in which only psyche identification is tested and the subject may be fooled to reveal ...
Another simple revelation of the potential of identifying with a killer is the reversed emotions and affections, such as joy, laughter,
 to the production of tragedies (funerals) and,
or,
events
 to cry,
at weddings and parties.
A possible prevention of terrorist attacks by people deposed
 and medically contaminated by the so-called war-jihad directed against innocent civilians, a compulsory psychiatric control would be appropriate and useful
 and periodically to all users of firearms ...
will follow
see also
www.principiulnirvana.blogspot.com
PRINCIPIUL IDENTIFICĂRII CU MODELUL(1)
Psihicul uman ca să se dezvolte este obligat să se identifice cu subiectul al cărui stăpân este și să se oglindească în conștiința sa și în conștiința celorlalți din jurul său...
Pentru a se deosebi de ceilalți semeni ai săi psihicul trebuie să interacționeze,să se reflecte și să se oglindească în altul,în celălalt !
Astfel psihicul nu poate subzista ca unic sau diferit decât dacă este în primul rând asemănător cu celălalt ,cu altul astfel încât psihicul este forțat să se compare cu altul pentru a fi el însuși,dacă nu se compară cu alt semen nu se dezvoltă ca psihic și se dezintegrează!
Identificarea psihicului uman cu altul este reprezentarea sa umană și despre umanitatea din el însuși
Principiul Identificării cu un model este un principiu funcțional și obligatoriu,neconștientizat și se activează automat,iar conștientizarea îl ajută să se dezvolte rapid și eficace...
Avem 3 feluri de identificări cu un model:
1)Identificarea cu un model pozitiv(de exemplu cu un erou,cu Super-Man);
2)Identificarea cu un model negativ(exemplu identificarea cu un terorist celebru,cu Bin Laden);
3)Identificarea cu un model gri(de succes).
Aceasta este percepția,de fapt, în realitate,toate modelele au și părți bune și negative adică sunt gri...
Părerea,convingerea minții că un lucru sau fenomen există este totuna cu existența sa.
Diferența între existența în minte și cea din realitatea exterioară poate fi diferită sau chiar opusă...
Principiul identificării conștientizat conduce subiectul la un scop,o cale (sau mai multe căi)o direcție socială ,de drum în viață ,activează frânele de cap ,obstacolele , limitările eului conștient și obligațiile și permisiunile sociale poziționând subiectul într-un sistem de valori,un grup social și o comunitate...
Identificarea cu un model pozitiv oprește ,previne psihopatiile de orice fel...

În atenția luptătorilor împotriva terorismului
Dacă în conștient nu accepți să te identifici cu un model proiectat pozitiv psihicul tău cedează întrucât psihicul tău se identifică în mod reflex cu modelele negative vizionate în exces în spațiul mediatic!
Identificarea cu un model negativ extrem precum Bin Laden  ,în el însuși,
în principiu,conține
butonul de declanșare
al
teroristului singuratic...
Verificarea identificării cu un model negativ extrem se poate face printr-un simplu test psihologic în care sunt testate doar identificările vizate ale psihicului iar subiectul poate fi păcălit să se dezvăluie ...
O altă simplă dezvăluire a potențialului identificării cu un criminal sunt emoțiile și afectele inversate ,trădate de subiecți ,precum bucuria ,râsul zgomotos,
 la producerea de tragedii(înmormântări) și ,
sau ,
manifestări
 de plâns ,
la nunți și petreceri.
O posibilă prevenire a atacurilor teroriste produse de oameni dezaxați
 și contaminați mediatic de așa zisul război-jihad îndreptat îmăpotriva civililor nevinovați ,ar fi potrivit și util un control psihiatric obligatoriu
 și periodic la toți utilizatorii de arme de foc...
va urma
vezi și
www.principiulnirvana.blogspot.com

vineri, 20 octombrie 2017

Criticism of pure irrationality

Criticism of pure irrationality(1)
G.Voinea
"Psychodynamic psychiatry is a diagnostic and therapeutic approach that is characterized by a way of thinking about the patient as well as about the clinician, constituting the unconscious conflict, the deficits and distortions of the intrapsychic structures and the internal affairs of the object and which brings together these elements with the contemporary discoveries of neuroscience "
The quote is gathered from Glen O. Gabbard,
Psychodynamic Psychiatry Treaty,
M.D., Psychodinamic Psychiatry in Clinical Practice, American Psychiatric Publishing, Inc., 2005.
That is, this branch of psychiatry studies and treats only unconscious conflicts? Well, what do we do with other conscious conflicts?
And I'm talking hundreds of pages just about unconscious conflicts!
Did not the specialists know about the conscious and unconscious struggle between the conscious and the unconscious, as well as the need, the need for this conscious man to control and subdue the unconscious?
And how does this come about: the "unconscious conflict," a conflict that "brings together these elements with the contemporary discoveries of neuroscience"?
We find that the actual science just tells us how the consciousness struggles to dominate and control its own unconscious!
We human species need a conscious control and not an unconscious one!
there would be no room for confusion or word games!
How could there be, and in particular, how could an unconscious control of the conscious unconscious work?
We, the authors of the Nirvana study, are convinced that these intrapsychic conflicts are mixed combinations of human consciousness with its unconscious!
We do not consider and argue that there are no such simplistic psychic conflicts either unconscious conflicts or simple conscious conflicts because the human subject is not passive but permanently exercises conscious control or at least tries or strives to exercise permanent control over his psyche either the target to be aware whether it is the unconscious or both!
All conscious and unconscious mental contents and their conflicts are subject to conscious control.
This thesis of a purely and consciously unconscious would lead to the dangerous idea that the human unconscious is broken by the consciousness whose attachment is and on which it is permanently and exclusively dependent or that the human unconscious is completely independent of the human consciousness what it would be, in itself, a madness ...
Consequently, these psychic conflicts can not in any way be mental, one hundred percent psychological conflicts, purely unconscious or purely conscious!
So personally, with G.Voinea, the author of the Nirvana study, I point out that the unconscious is secondary to his consciousness and that all the contents of the human unconscious depend permanently and exclusively on the consciousness of this psychic!
It follows from above that all intrapsychic conflicts are combinations, mixes between the conscious and the unconscious attachment!
The unconscious is, according to our study, a reservoir of consciousness from where the psyche extracts conscious and unconscious contents, that is, real psychic life and dream!
And all psychic conflicts become, in the event of illness, all kinds of madness, a mix, a mixture of consciousness, unconsciousness, reality, dream, hallucination and imagination in smaller or bigger skirmishes!
Since S.Freud has "uncovered" the unconscious and has sensed his importance in the construction of the human psyche, all scientists and specialists in psychiatry, psychology, psycho-neurology and so on,
have directed their research and analysis exclusively on this unconscious!
They forgot to study the consciousness or even forgot to study the unconscious in relation to this conscious one!
The result was that this conscious need of man was neglected or even forgotten simply as if it did not exist anymore!
Critica irațiunii pure(1)
G.Voinea
”Psihiatria psihodinamică constituie o abordare diagnostică și terapeutică ce se caracterizează printr-un mod de a gândi despre pacient ,cât și despre clinician,care constituie conflictul inconștient,deficitele și distorsiunile structurilor intrapsihice și relațiile interne de obiect și care reunește aceste elemente cu descoperirile contemporane ale neuroștiinței”
Citatul este cules din Glen O. Gabbard ,
Tratat de Psihiatrie Psihodinamică,,
M.D.,Psychodinamic Psychiatry in Clinical Practice,American Psychiatric Publishing ,Inc.,2005.
Adică ,această ramură a psihiatriei studiază și tratează numai conflictele inconștiente?Păi ce ne facem noi oamenii cu celelalte conflicte,conștiente?
Și vorbesc pe sute de pagini doar de conflictele inconștiente!
Păi domnii specialiști nu au aflat de problemele psihicului conștient și de lupta dintre conștient și inconștient ,ca și de nevoia,necesitatea , ca acest conștient al omului , să controleze și să supună inconștientul?
Și cum vine asta :”conflictul inconștient”,un conflict   ”care reunește aceste elemente cu descoperirile contemporane ale neuroștiinței”?
Noi constatăm că știința actuală exact asta ne spune cum conștientul se luptă să-și domine și să-și controleze propriul său inconștient!
Noi specia umană avem nevoie de un control conștient iar nu de unul inconștient!I
ar aici nu există loc de confuzii sau jocuri de cuvinte!
Cum ar putea exista și în special cum ar putea funcționa  un control inconștient al inconștientului conștient?
Noi autorii studiului nirvana suntem convinși că aceste conflicte intrapsihice sunt combinații amestecate ale conștientului uman cu inconștientul acestuia !
Nu considerăm și susținem  că nu există conflicte psihice atât de simpliste fie conflicte inconștiente fie ele simple conflicte conștiente deoarece subiectul uman nu este pasiv ci exercită permanent un control conștient sau cel puțin încearcă ori se străduiește să exercite un control permanent asupra psihicului său fie că ținta sa este conștientul fie că este inconștientul  sau ambele!
Toate conținuturile psihice conștiente și  inconștiente deci și conflictele acestora se supun unui control conștient.
Această teză a unui inconștient pur și  separat de conștient ar conduce la ideea periculoasă că inconștientul uman este rupt de conștientul al cărui anexă este și de care depinde în mod permanent și exclusiv sau că inconștientul uman este complet independent de conștientul uman ceea ce ar fi  ,în sine, o nebunie...
Prin urmare în nici un caz aceste conflicte psihice nu pot fi  niște conflicte psihice ,de sută la sută ,pur inconștiente ori pur conștiente!
Astfel personal eu G.Voinea , autorul studiului nirvana ,subliniez că inconștientul este secundar conștientului său și că toate conținuturile inconștientului uman depind permanent și în mod exclusiv de conștientul acestui psihic!
De mai sus rezultă că toate conflictele intrapsihice sunt combinații,mixuri între conștient și anexa sa inconștientul !
Inconștientul este conform studiului nostru un rezervor al conștientului de unde psihicul extrage conținuturi conștiente și inconștiente,adică viața psihică reală și vis !
Iar toate conflictele psihice ,devin ,în caz de boală ,de orice fel de nebunie ,un mix,amestec între conștient ,inconștient,realitate,vis,halucinație și imaginație în derapaje mai mici sau mai mari!
De când S.Freud a ”descoperit”inconștientul și i-a sesizat importanța în construcția psihicului uman,toți oamenii de știință și specialiștii în psihiatrie ,psihologie ,psihoneurologie și tot așa ,mai departe ,
și-au îndreptat cercetările și analizele în mod exclusiv asupra acestui inconștient!
Ei au uitat astfel să studieze și conștientul ori au uitat chiar să studieze inconștientul în relație cu acest conștient al lui!
Rezultatul a fost că acest necesar conștient al omului a fost neglijat sau chiar uitat pur și simplu ca și cum nu ar mai exista!

duminică, 9 iulie 2017

The Orgasmic Brain

Pleasure provokes it
The brain itself
The brains of powerful people produce the hormones of happiness
And the brains of weak people produce the hormones of unhappiness that lead to depression and suicide
Experimental evidence
Experiments on the living brain,
Experiments conducted by Dr. Robert Heath
Have shown that neuronal hormones are responsible for both pleasure and pain.
Also, the Nirvana project develops Heath's theory by agreeing to the new discoveries as a man is smarter the more he produces hormones of happiness!
Thus nirvana theory states that intelligence depends on the hormones of happiness and vice versa the happiness of a subject depends on its intelligence regardless of its fate, regardless of its failures or successes! .

The  Orgasmic  Brain
[Quotes from The Three-Pound Universe,
0-874-77650-3, 419 pg pb
by Judith Hooper and Dick Teresi, 1986; 1991

[from pages 152-161 of the paperback edition]

'...If New Orleans is a city with an overripe id,
 it is also home to Tulane University Medical School and its unique department of neurology and psychiatry. ... In 1950, [Dr. Robert G.] Heath first put depth electrodes into the brain of a human mental patient. ... His electrodes charted the circuitry of pain in some of the illest brains in Louisiana. It was the first time electrodes had been used inside human brain tissue (except very briefly during epileptic operations just to guide neurosurgeons around the homogenous macaroni of the cortex), and so Heath's operations were controversial, to say the least.
In the years from 1950 to 1952, he implanted brain electrodes in twenty-six patients. Some of them suffered from incurable epilepsy, intractable physical pain, Parkinson's disease, and other medical conditions, but most came out of the dimly lit back wards of the state mental hospitals. With dental burr-drills, Heath and his co-workers drilled through the patients' skulls, guided the electrodes carefully into specific sites, and then left them there, at first for a few days, later for years at a time. ...

"By implanting electrodes and taking recordings from these deep-lying areas," he explains, "we were able to localize the brain's pleasure and pain systems. We'd interview a patient about pleasant subjects and see the pleasure system firing. If we had a patient who flew into a rage attack, as many psychotics did, we'd find the 'punishment' system firing." The pleasure system includes the septal area and part of the almond-shaped amygdala; the other half of the amygdala, the hippocampus, the thalamus, and the tegmentum (in the midbrain) constitute the punishment system.

... Whenever a mental patient flew into a violent rage or turned into a catatonic zombie, the EEG was almost certain to display the telltale sawtooth pattern. If the patient got well, the spike disappeared. ...

"The primary symptom of schizophrenia isn't hallucinations or delusions," he tells us. "It's a defect in the pleasure response. Schizophrenics have a predominance of painful emotions. They function in an almost continuous state of fear or rage, fight or flight, because they don't have the pleasure to neutralize it." ...

It turned out that electrical stimulation of the pleasure center automatically turned off the punishment system -- what Heath calls "the aversive system" -- and vice-versa. And so Heath tried to cure mental illness with direct electrical stimulation of the pleasure neurons. "If we stimulated their pleasure systems, violent psychotics stopped having rage attacks," he says. "We even stimulated the septal area in people suffering from intractable cancer or arthritis pain and we were able to turn off the pain." ... By stimulating the septal pleasure area, he could make homicidal manias, suicide attempts, depressions, or delusions go away -- sometimes for a long time. ...

As it turned out, it took more than a few pulses of current to exorcise madness. Heath had to devise safer electrodes that could be left in the brain for years so that a patient could be restimulated at intervals. Then, in 1976, the "most violent patient in the state" -- a mildly retarded young man who had to be tied to his bed because of his savage outbursts -- received Dr. Heath's first brain pacemaker.

The pacemaker is an array of tiny battery-powered electrodes that delivers 5 minutes of stimulation every 10 minutes to the cerebellum, at the very back of the brain. Its power source, a battery pack about the size of a deck of playing cards, could fit neatly in the patient's pocket. (Later it was miniaturized to matchbook proportions and implanted in the recipient's abdomen; it requires recharging every 5 years.) The cerebellum, Heath learned, is a better entryway to the brain's emotional circuitry. Stimulating a precise half-inch of its cauliflowerlike surface automatically fires the pleasure area and inhibits the rage centers, and so it was no longer necessary to invade the limbic areas farther forward in the brain.

The first pacemaker patient soon stopped trying to slash himself and his caretakers and went home from the hospital. All was well, for a while. Then the man inexplicably went on a rampage and attempted to murder his parents. Before he was subdued, he had severely wounded his next-door neighbor and narrowly missed being shot by the sheriff. Heath's X rays quickly spotted the problem: broken wires between the pacemaker and the power source. Once the wires were reattached, the rage attacks waned again. The young man is now in vocational rehabilitation and doing well.

In 1974 a pretty, intelligent twenty-one-year-old librarian was shot in the head during a holdup. After an operation that removed much of her frontal lobes, she had frequent seizures, was barely conversant, and had to be fed through a tube because she stopped eating. By the end of the next year she was in a continual frenzy. She lashed out at anyone within range and once tried to stab her father. She screamed whenever she was touched and complained of constant, excruciating pain all over her body. Her brain pacemaker was installed in November 1976, and, magically, the rage episodes subsided. She started eating; her memory improved; and her doctors began describing her personality as "pleasant" even "sparkling."

Another patient, a severely depressed former physicist, was troubled by voices that commanded him to choke his wife. When he got one of Dr. Heath's pacemakers in 1977, the infernal voices vanished, along with his perennial gloom. He and his wife began to visit relatives and dine together in restaurants for the first time in years. But *his* wires eventually broke, and once again his wife was threatened with strangulation. When the gadgetry was mended, so was the man's psyche.

Ironically, the many technical snafus that plagued the pacemaker gave Heath the perfect controls for his experiments. ... Even so, the cerebellar pacemaker is not a psychiatric cure-all. By Heath's estimates, about half of the seventy-odd patients have been substantially rehabilitated -- no mean feat, given that pacemaker recipients come from the ranks of the "incurable" -- but other have never emerged from their private hells. For some reason, depressives and patients prone to uncontrollable violence have benefitted most; chronic schizophrenics the least.

Fortunately for posterity, Heath and his colleagues filmed many of their bold journeys into the human emotional apparatus. ... A woman of indeterminate age lies on a narrow cot, a giant bandage covering her skull. At the start of the film she seems locked inside some private vortex of despair. Her face is as blank as her white hospital gown and her voice is a remote, tired monotone.

"Sixty pulses," says a disembodied voice. It belongs to the technician in the next room, who is sending a current to the electrode inside the woman's head. The patient, inside her soundproof cubicle, does not hear him.

Suddenly, she smiles. "Why are you smiling?" asks Dr. Heath, sitting by her bedside.

"I don't know ... Are you doing something to me? [Giggles.] I don't usually sit around and laugh at nothing. I must be laughing at something." "One hundred forty," says the offscreen technician.

The patient giggles again, transformed from a stone-faced zombie into a little girl with a secret joke. "What in the hell are you doing?" she asks. "You must be hitting some goody place."

The "goody place" is the septal pleasure center, which the unseen technician is stimulating with an electrical current. "She was a mean one," Heath muses. "She was hospitalized for years for a schizoaffective illness. ... This film was made in 1969, and the treatment has held on her -- she's doing well."

[From another patient story:] "There -- see the big delta wave appearing in the septal region," Heath tells us. Sure enough, large, languorous waves are now coming from the lead to the septal electrode. "There's almost an exact correlation," he adds. "When he gets a rush of good feeling, the record shows large-amplitude waves in the pleasure system." ...

Along with depth electrodes, Heath's team would often surgically implant a sort of tube, called a canula, through which they could deliver precise amounts of a chemical directly into the brain. Oriental sacred texts (and Aldous Huxley's Brave New World) mention a legendary bliss drug called "soma", the food of the Himalayan gods. The real life version might be acetylcholine, a natural chemical neurotransmitter. When the Tulane researchers injected acetylcholine into a patient's septal area, "vigorous activity" showed up on the septal EEG, and the patient usually reported intense pleasure -- including multiple sexual orgasms lasting as long as thirty minutes.

"I can show you a film of one of the recordings," Heath offers, fishing through some of the reels on the shelves. We half expect a neurologic peep show, but the film he digs out is the raw EEG record of a woman patient, who was being treated for epilepsy, under the influence of acetylcholine. A flat, clinical voice-over accompanies the staticky march of brain waves across the screen:

Now we're coming to the start of the changes ... It's in the form of a fast spindle, about 18 per second ... first in the dorsal right anterior septal, then it spreads to the other septal leads. ... This is still correlated with the same clinical findings of intense pleasure and particularly of a sexual nature.
A half hour after the acetylcholine injection, the patient is still having orgasms. Heath points at an ominous-looking scrawl on the EEG and notes, "See, it looks like almost like the spoke-and-dome pattern of epileptic seizure. It's a very explosive activity."
The flip side of joy is pain. The next film shows a patient having his "aversive system" stimulated. His face twists suddenly into a terrible grimace. One eye turns out and his features contort as though in the spasm of a horrible science-fiction metamorphosis. "It's knocking me out ... I just want to claw..., " he says, gasping like a tortured beast. "I'll kill you...I'll kill you, Dr. Lawrence."

... When [Heath] first showed his movies to an assemblage of psychiatrists, neurologists, and other scientists, some were outraged. Murmurs of medical hubris, mind control, and unsafe human experimentation circulated -- in large part because of the film we just saw. But what looks like a scene from the Spanish Inquisition, Heath assures us, is no more than electrical stimulation of the rage/fear circuits. Unfortunately, the audience, back in 1952, misread it.

"They thought we were hurting him," he tells us. "But we *weren't* hurting him. We were stimulating a site in the tegmentum in the midbrain, and all of a sudden he wanted to kill. He would have, too, if he hadn't been tied down... He started remembering a time when he lost his temper -- when his shirts weren't ironed on right and he wanted to kill his sister. That showed us we'd activated the same circuit that was fired by his spontaneous rage attacks." ...

"As soon as we turned off the current he went back to normal," Heath recalls. "We asked him why he had wanted to kill Dr. Lawrence (not his real name), and he said he had nothing against Dr. Lawrence; he was just there. He's like a psychotic person on the street who lashes out at whoever is around." ...

Heath tells us some of his patients were given "self-stimulators" similar to the ones used by Old's rats. Whenever he felt the urge, the patient could push any of 3 or 4 buttons on the self-stimulator hooked to his belt. Each button was connected to an electrode implanted in a different part of his brain, and the device kept track of the number of times he stimulated each site.

Heath tells of one patient who felt impelled to stimulate his septal region about 1500 times per hour. He happened to be a schizophrenic homosexual who wanted to change his sexual preference. As an experiment, Heath gave the man stag films to watch while he pushed his pleasure-center hotline, and the result was a new interest in female companionship. After clearing things with the state attorney general, the enterprising Tulane doctors went out and hired a "lady of the evening," as Heath delicately put it, for their ardent patient.

"We paid her fifty dollars," Heath recalls. "I told her it might be a little weird, but the room would be completely blacked out with curtains. In the next room we had the instruments for recording his brain waves, and he had enough lead wiring running into the electrodes in his brain so he could move around freely. We stimulated him a few times, the young lady was cooperative, and it was a very successful experience." The conversion was only temporary, however.

... We ask Heath if human beings are as compulsive about pleasure as the rats of Old's laboratory that self-stimulated until they passed out. "No," he tells us. "People don't self-stimulate constantly -- as long as they're feeling good. Only when they're depressed does the stimulation trigger a big response. There are so many factors that play into a human being's pleasure response: your experience, your memory system, sensory cues..." he muses.

"[Timothy Leary] was asked whether drugs were a bad influence on young kids, and he said, 'This is nothing. In a few years, kids are going to be demanding septal electrodes.'

"But it doesn't work that way." '

https://www.paradise-engineering.com/brain/

Creierul orgasmic

[Citate din Universul celor Trei Părți ,
0-874-77650-3, 419 pg pb
De Judith Hooper și Dick Teresi, 1986; 1991

[De la paginile 152-161 ale ediției tipărită ]


" ... În cazul în care New Orleans este un oraș cu un ID overripe, este, de asemenea, acasă la Scoala de Medicină Tulane University și departamentul său unic de neurologie și psihiatrie. ... În 1950, [Dr. Robert G.] Heath a pus mai întâi electrozi de adâncime în creierul unui pacient mental. ... Electrozii săi au reprezentat circuitul durerii în unele dintre creierul illest din Louisiana. A fost prima dată când s-au folosit electrozi în interiorul țesutului creierului uman (cu excepția celor foarte scurte în timpul operațiilor epileptice doar pentru a ghida neurochirurgii în jurul macaroanelor omogene ale cortexului), astfel încât operațiunile lui Heath erau controversate.
În anii 1950-1952, el a implantat electrozi creier la 26 de pacienți. Unii dintre aceștia au suferit de epilepsie incurabilă, de durere fizică dificilă, de boala Parkinson și de alte afecțiuni medicale, dar cele mai multe au ieșit din saloanele spate luminate din spatele spitalelor de stat. Cu ajutorul burghiilor dentare, Heath și colegii săi au forat cranii pacienților, au călăuzit cu grijă electrozii în locuri specifice, apoi l-au lăsat acolo, la început pentru câteva zile, mai târziu de ani de zile. ...

"Prin implantarea electrozilor și luarea de înregistrări din aceste zone adânci", explică el, "am reușit să localizăm sistemele de plăcere și durere a creierului. Interviu cu un pacient despre subiecte plăcute și pentru a vedea dacă sistemul de plăcere a fost ars. Un pacient care a zburat într-un atac de furie, așa cum mulți psihotici au făcut, am fi găsit sistemul de "pedeapsă" care ardea ". Sistemul de plăcere include zona septului și o parte a amigdalei în formă de migdale; Cealaltă jumătate a amigdalei, a hipocampului, a talamusului și a tegmentului (în mijlocul creierului) constituie sistemul de pedeapsă.

... Ori de câte ori un pacient mental a zburat într-o furie violentă sau sa transformat într-un zombie catatonică, EEG a fost aproape sigur să afișeze modelul de zăpadă. Dacă pacientul sa făcut bine, vârful a dispărut. ...

Simptomul principal al schizofreniei nu este halucinațiile sau delirările ", ne spune el. Este un defect al raspunsului la placere. Schizofrenicii au o predominanta emotionala dureroasa, functionand intr-o stare aproape frica sau furie, lupta sau zbor, pentru ca nu au placerea sa o neutralizeze. ...

Sa dovedit că stimularea electrică a centrului de agrement a oprit automat sistemul de pedepse - ceea ce Heath numea "sistemul aversiv" - și invers. Și Heath a încercat să vindece boala mintală cu stimulare electrică directă a neuronilor de plăcere. "Dacă le-am stimulat sistemele de plăcere, psihotica violentă a încetat să aibă atacuri de furie", spune el. Am stimulat chiar si zona septului la persoanele care sufera de cancer inadecvat sau dureri de artrita si am reusit sa oprim durerea. ... Prin stimularea zonei de plăcere septală, el ar putea face maniuri de omucidere, încercări de sinucidere, depresiuni sau iluzii să dispară - uneori pentru o perioadă lungă de timp. ...

După cum sa dovedit, a fost nevoie de mai mult de câteva impulsuri de curent pentru a exorciza nebunia. Heath a trebuit să inventeze electrozi mai siguri care ar putea fi lăsate în creier de ani de zile, astfel încât un pacient să poată fi restimulat la intervale. Apoi, în 1976, "cel mai violent pacient din stat" - un tânăr slab întârziat care trebuia să fie legat de patul său din cauza izbucnirilor sale sălbatice - a primit primul stimulator cardiac al Dr. Heath.

Stimulatorul cardiac este o serie de electrozi alimentați cu baterii, care oferă 5 minute de stimulare la fiecare 10 minute la cerebel, chiar în spatele creierului. Sursa sa de energie, un pachet de baterii de dimensiunea unui pachet de cărți de joc, se putea potrivi perfect în buzunarul pacientului. (Mai târziu, a fost miniaturizat proporțiilor de chibrituri și a fost implantat în abdomenul destinatarului și necesită reîncărcare la fiecare 5 ani.) Cerebelul, învățat Heath, este o intrare mai bună a circuitelor emoționale ale creierului. Stimularea unei jumătăți precisă a suprafeței sale asemănătoare cu conopida declanșează automat zona de agrement și inhibă centrele de furie, astfel încât nu mai este necesar să invadeze zonele limbice mai departe în creier.

Primul pacient cu pacemaker a încetat în curând să-și reducă el însuși și îngrijitorii săi și sa dus acasă de la spital. Totul a fost bine, pentru o vreme. Apoi omul a intervenit în mod inexplicabil într-o violență și a încercat să-i ucidă pe părinți. Înainte de a fi supus, el și-a rănit grav vecinul și a lăsat șansele de a fi împușcat de șerif. Razele X ale lui Heath au văzut repede problema: fire întrerupte între stimulatorul cardiac și sursa de alimentare. După atașarea firelor, atacurile de furie au scăzut din nou. Tânărul se află acum în reabilitare profesională și se descurcă bine.


În 1974, un bibliotecar vechi, inteligent, în vârstă de douăzeci și unu de ani, a fost împușcat în cap în timpul unui accident.

După o operație care a îndepărtat o mare parte din lobii frontali, a avut convulsii frecvente,
  Și trebuia să fie hrănită printr-un tub deoarece nu mai mânca.Până la sfârșitul anului următor a fost într-o frenezie continuă. Ea a atacat pe oricine intra în raza sa  de acțiune și o dată a încercat să-l înjunghie pe tatăl ei. Ea a țipat de fiecare dată când a fost atinsă și s-a plâns de o durere constantă, agresivă peste tot corpul ei.
 Pacemaker-ul creierului a fost instalat în noiembrie 1976 și, în mod magic, episoadele furioase au dispărut. A început să mănânce; Memoria sa îmbunătățită; Iar medicii ei au început să-i descrie personalitatea ca fiind "plăcută" chiar "strălucitoare".

Un alt pacient, un fost fizician cu depresie severă, a fost tulburat de voci care i-au poruncit să-și suflească soția. Când a primit unul dintre stimulatoarele cardiace ale doctorului Heath în 1977, vocile infernale au dispărut, împreună cu întunericul său peren. El și soția lui au început să viziteze rude și să ia masa împreună în restaurante pentru prima dată de ani de zile. Dar * firele lui * au izbucnit în cele din urmă și, din nou, soția lui a fost amenințată de strangulare. Când gadget-ul a fost reparat, la fel a fost și psihicul omului.

În mod ironic, numeroasele snafuri tehnice care au afectat stimulatorul cardiac au dat lui Heath controlul perfect pentru experimentele sale. ... Chiar și așa, stimulatorul cerebelos nu este un tratament psihiatric - totul. Prin estimările lui Heath, aproximativ jumătate dintre pacienții cu șaptezeci de pacienți au fost reabilitați în mod substanțial - fără nici o îndoială, având în vedere că beneficiarii de pacemaker provin din rândul "incurabil" - dar alții nu au ieșit niciodată din iadul lor privat. Din anumite motive, depresivii și pacienții predispuși la violență incontrolabilă au beneficiat cel mai mult; Cel puțin schizofrenicii cronici.

Din fericire pentru posteritate, Heath și colegii săi au filmat multe dintre călătoriile îndrăznețe în aparatul emoțional uman. ... O femeie de vârstă nedeterminată se află pe o patutură îngustă, un bandaj uriaș care acoperă craniul. La începutul filmului, pare a fi blocată în interiorul unui vartej privat de disperare. Fața ei este la fel de goală ca și rochia de spital albă, iar vocea ei este un monoton, obosit și obosit.

"Șaizeci de impulsuri", spune o voce neimpozată. Acesta aparține tehnicianului din încăperea următoare, care trimite un curent la electrodul din capul femeii. Pacientul, în interiorul cabinei izolate fonic, nu-l aude.

Dintr-o dată, zâmbește. "De ce zambesti?" Îi întreabă pe Dr. Heath, așezat lângă patul ei.

"Nu știu ... Îmi faci ceva?" [Giggles.] De obicei, nu stau în râs și râd de nimic, trebuie să râd de ceva ". - O sută patruzeci, spune tehnicianul offscreen.

Pacientul chicotește din nou, transformat dintr-un zombie cu fața în piatră într-o fetiță cu o glumă secretă. - Ce dracu faci? ea intreaba. - Trebuie să fiți lovit de un loc bun.(Trebuie că ați atins un loc bun.- George)

"Locul bun" este centrul de plăcere septală, pe care tehnicianul nevăzut îl stimulează cu un curent electric. - Ea a fost una medie, spuse Heath. "A fost spitalizată de ani de zile pentru o boală schizoafectivă ... Acest film a fost făcut în 1969, iar tratamentul a ținut-o pe ea - se descurcă bine".

[De la o altă poveste a pacientului:] "Acolo - vedeți undele mari ale deltei care apar în regiunea septală", ne spune Heath. Destul de suficiente, undele mari, luminate vin de la plumb către electrodul septal. "Există aproape o corelare exactă", adaugă el. "Când se simte bine, înregistrarea arată valuri de mare amplitudine în sistemul de plăcere". ...

Împreună cu electrozi de adâncime, echipa lui Heath avea de multe ori să implanteze chirurgical un fel de tub, numit o canulă, prin care să poată livra cantități precise de substanță chimică direct în creier. Textele sacre orientale (și Lumea Nouă curajoasă a lui Aldous Huxley) menționează un medicament legendar de fericire numit "soma", mâncarea zeilor himalayeni. Versiunea reală ar putea fi acetilcolina, un neurotransmițător chimic natural. Când cercetătorii Tulane au injectat acetilcolina în zona septală a unui pacient, "activitate viguroasă" a apărut pe EEG septal, iar pacientul a raportat, de obicei, o plăcere intensă - inclusiv mai multe orgasme sexuale cu durata de până la treizeci de minute.

"Vă pot arăta un film al uneia dintre înregistrări", oferă Heath, pescuind prin câteva dintre rolele de pe rafturi. Ne așteptăm la jumătate la un show neurologic, dar filmul pe care-l scapă este înregistrarea EEG brut a unui pacient care a fost tratată pentru epilepsie, sub influența acetilcolinei. Un vocal plat, clinic, însoțește mersul static al undelor cerebrale de pe ecran:

Acum ajungem la începutul schimbărilor ... Este sub forma unui ax rapid, de circa 18 pe secundă ... mai întâi în septalul anterior dorsal drept, apoi se extinde la celelalte conducte septale. ... Acest lucru este în continuare corelat cu aceleași constatări clinice de plăcere intensă și în special de natură sexuală.
O jumătate de oră după injecția cu acetilcolină, pacientul are încă orgasme. Heath atrage atenția asupra unei EEG-uri care arată îngrozitor și notează: "Vedeți, se pare că seamănă aproape ca modelul spițelor și domolilor de epilepsie. Este o activitate foarte explozivă."
O parte a bucuriei este durerea. Următorul film arată un pacient care are un "sistem aversiv" stimulat. Fața lui se răsucește brusc într-o grimasă groaznică. Un ochi se întoarce și trăsăturile lui contortă ca și cum ar fi în spasmul unei metamorfoze oribile de știință-ficțiune. "Mă bate ... Vreau doar să ghicesc ...", spune el, gâfâind ca o fiară torturată. "Te omor ... Te omor, Dr. Lawrence."

... Când [Heath] și-a arătat primele filme la o asamblare de psihiatri, neurologi și alți oameni de știință, unii au fost indignați. Au murmurat hubrisul medical, controlul minții și experimentarea nesigură a oamenilor - în mare parte datorită filmului pe care tocmai l-am văzut. Dar ceea ce arată ca o scenă din Inchiziția spaniolă, ne asigură Heath, nu este decât o stimulare electrică a circuitelor furie / fricii. Din nefericire, audiența, din 1952, a interpretat greșit.

"Ei credeau că îi facem rău", ne spune el. "Dar noi nu l-am fi ranit ... stimam un loc in tegmentul din mijlocul creierului si dintr-o data dorea sa-l omoare. Si el ar fi avut daca nu ar fi fost legat ... A început să-și amintească un moment în care și-a pierdut calma - când cămășile sale nu erau călcate în dreapta și voia să-l ucidă pe sora lui. Asta ne-a arătat că am activat același circuit care a fost tras de atacurile spontane de furie. ...

"Imediat ce am oprit curentul, a revenit la normal", își amintește Heath. "L-am întrebat de ce a vrut să-l ucidă pe Dr. Lawrence (nu numele său real) și el a spus că nu are nimic împotriva lui Lawrence, era doar acolo, este ca o persoană psihotică pe stradă, în jurul." ...

Heath ne spune că unii dintre pacienții săi au primit "auto-stimulatori", asemănători cu cei utilizați de șobolanii lui Old. Ori de câte ori simțea nevoia, pacientul putea să împingă oricare dintre cele 3 sau 4 butoane de pe auto-stimulatorul care se fixa pe centura lui. Fiecare buton a fost conectat la un electrod implantat într-o altă parte a creierului său, iar dispozitivul a urmărit numărul de ori pe care la stimulat fiecare loc.

Heath spune despre un pacient care sa simțit nevoit să-și stimuleze regiunea septală de aproximativ 1500 de ori pe oră. Sa întâmplat să fie un homosexual schizofrenic care voia să-și schimbe preferința sexuală. Ca experiment, Heath le-a dat omului melodii pentru a viziona în timp ce el și-a împins linia telefonică a centrului de plăcere, iar rezultatul a fost un nou interes pentru companiile de sex feminin. Dupa ce a rezolvat lucrurile cu procurorul general, medicii Tulane au plecat si au angajat o "doamna a serii", asa cum Heath a pus-o delicat, pentru pacientul lor arzator.

"Am plătit cincizeci de dolari", își amintește Heath. "I-am spus că ar putea fi cam ciudat, dar camera ar fi complet înnegrată cu perdele. În camera următoare aveam instrumentele pentru înregistrarea undelor cerebrale și avea destulă fire de plumb în electrozii din creier, așa că El a putut să se miște în mod liber, l-am stimulat de câteva ori, tânăra doamnă a fost cooperantă și a fost o experiență de succes ". Conversia a fost totuși doar temporară.

... îl întrebăm pe Heath dacă ființele umane sunt la fel de compulsive în ceea ce privește plăcerea ca șobolanii din laboratorul lui Old, care se auto-stimulează până când au trecut. "Nu", ne spune el. "Oamenii nu se auto-stimulează în mod constant - atâta timp cât se simt bine. Doar atunci când sunt deprimați, stimularea provoacă un răspuns mare. Există atât de mulți factori care se joacă într-un răspuns al plăcerii unui om: experiența ta , Sistemul de memorie, indiciile senzoriale ... ", spune el.

"[Timothy Leary] a fost întrebat dacă medicamentele au o influență negativă asupra copiilor mici și a spus:" Acesta nu este nimic. În câțiva ani, copiii vor cere electrozi septali ".

"Dar nu merge așa." '