The lie as a psychic defense mechanism

The lie as a psychic defense mechanism
in Romania more than 60 percent of journalists are lying in the justice field!
In Romanian justice most often and often tell lies prosecutors in official statements, in official documents, in official investigations and indictments!
The lie as a psychic defense mechanism
Why does the consciously established lie as a defense mechanism lead to insanity?
Because if you systematically lie, it is impossible to remember yourself where you have not lied, and socially created chaos becomes unpredictable and uncontrollable!
în România peste 60 la sută din jurnaliști mint în domeniul justiției!
În justiția română cel mai mult și mai des spun minciuni procurorii în declarațiile oficiale,în actele oficiale ,în anchete și rechizitoriile oficiale!
Minciuna ca mecanism psihic de apărare
De ce minciuna stabilită conștient ca mecanism de apărare duce la nebunie ?
Pentru că dacă minți sistematic este imposibil să reții tu însuți unde nu ai mințit și haosul social creat devine nepredictibil și necontrolabil!

Mecanismele de apărare ale Eu-lui, explicate detaliat de psihologi
1Social octombrie 31, 2015
Autor: Sebastian Dan EMAILPRINT
Mecanismele de apărare ale Eu-lui, explicate detaliat de psihologi
mecanisme de aparare ale euluiSintagma “apărare psihică” a fost utilizată pentru prima dată de către psihanalistul Sigmund Freud într-o lucrare din 1894 intitulată “Psihoneurozele de apărare”.

Până în 1926, când a elaborat lucrarea “Inhibiţii, simptome şi anxietate”, Freud a tratat termenii de “represie” şi “apărare” drept sinonimi; din acel punct el va distinge între “apărare”, văzută drept  termen general pentru tehnicile utilizate de către eu pentru rezolvarea conflictelor interne şi “represie”, considerată drept o tehnică special în ansamblul acestora. Munca tatălui va fi continuată de către Ana Freud, care analizează în lucrarea sa “Mecanisme de apărare ale eului” (1936), zece mecanisme de apărare.

„Perioada modernă a relevat definiţii cu o mai mare acurateţe a acestor mecanisme de apărare ale eu-lui. Astfel, în «Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale», mecanismele de apărare sunt definite ca  ansambluri de sentimente, gânduri sau comportamente  relativ involuntare, apărute ca răspuns la perceperea unui pericol psihic. Astfel se demonstrează că aceste mecanisme importante pentru sănătatea mentală au drept scop mascarea sau atenuarea  conflictelor sau factorilor de stres care generează anxietatea. Mai mult, mecanismele de apărare sunt strategii prin care indivizii reduc sau evită stările negative cum ar fi: conflictul, frustrarea, anxietatea şi stresul”, spune Aurelian Danu, membru în Asociaţia Psihologilor Braşoveni.

În anii ’80, Robert Plutchik susţine ca termenul de “apărare” se referă la un  proces inconştient, menit să disimuleze, să evite sau să modifice ameninţările, conflictele sau pericolele prin raportarea lor la emoţiile resimţite de către individ.

Refularea

În „Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale“ (1996), se specifică faptul că mecanismele de apărare sunt procese psihice automate care protejează individul de anxietate, de perceperea unor pericole sau de factorii de stres. Se subliniază că subiecţii nu conştientizează existenţa acestor mecanisme de apărare decât atunci când sunt deja activate.

Americanii clasifică mecanismele de apărare pe şapte niveluri

Primul este nivelul adaptativ ridicat: cuprinde apărările care permit o adaptare optimă la factorii de stres, accentuarea sentimentului de gratificare, realizarea unei conştientizari a sentimentelor, ideilor, consecinţelor, precum şi asigurarea echilibrului optim între motivaţiile conflictuale (anticiparea, capacitatea de a recurge la celălalt (afiliere), altruismul, umorul, autoafirmarea, autoobservarea,  sublimarea, reprimarea). Un alt nivel este cel al inhibiţiilor mentale: cuprinde apărările care menţin în afara conştiinţei idei, sentimente, amintiri, dorinţe sau temeri susceptibile de a reprezenta o amenţintare potenţială (deplasarea, disocierea,  intelectualizarea, izolarea afectului, formaţiunea reacţională, refularea, anularea retroactivă).

Urmează nivelul distorsiunii minore a imaginii: apărările din acest nivel operează unele distorsiuni minore ale imaginii de sine, imaginii corporale, imaginii celorlalţi, cu scopul reglării autoaprecierii (deprecierea,  idealizarea, omnipotenţa). Foarte importnatn este nivelul negării: apărările menţin în afara conştiinţei factorii de stres, precum şi anumite pulsiuni, afecte sau sentimente de responsabilitate neplăcute sau inacceptabile, ele fiind atribuite eronat unor cauze externe (refuzul, proiecţia, raţionalizarea), dar şi cel al distorsiunii majore a imaginii: reveria autistă, identificarea proiectivă, clivajul imaginii de sine sau al imaginii de ceilalţi.

Nivelul acţiunii cuprinde apărări caracterizate prin utilizarea acţiunii sau retragerii în prezenţa unor factori stresanţi (activism, retragere apatică, plângerea cuprinzând solicitarea unui ajutor şi respingerea ajutorului şi agresiunea pasivă), iar cel al dereglărilor defensive reprezintă semnul eşecului apărării persoanei la factorii de stres, ceea ce antrenează o ruptură în raport cu realitatea obiectivă (proiecţia delirantă, refuzul psihotic, distorsiunea psihotică).

„Apărările sunt mecanisme psihice, şi nu procese, întrucât procesele psihice sunt universale, putând fi întâlnite la orice individ, în timp ce mecanismele psihice pot sau nu să apară în viaţa unui subiect. Deci, apărările sunt mecanisme psihice inconştiente care se activează datorită anxietăţii legate de  reprezentarea unui conflict generat de un pericol intern sau extern şi care au funcţia de reducere a  anxietăţii printr-o deformare a acestei reprezentări sau, cu alte cuvinte, acestea permit eliminarea sau interpretarea specifica a informatiilor neplacute, reducerea la minimum a sentimentului de anxietate care apare in urma constientizarii con­flictului interior¨, ne-a declarat psihologul clinician braşovean Ligiana Petre.

Mecanisme de apărare descrise pe scurt, însoţite de exemple

Proiecţia: Este mecanismul prin care are loc punerea pe seama altcuiva a sentimentelor, motivelor şi trăsăturilor pe care nu ni le dorim şi a căror prezenţă în noi nu vrem s-o conştientizăm. Proiecţia se caracterizează printr-o dezvoltare exagerată a spiritului critic vizavi de tendinţele sau defectele altora. Proiecţia apare însoţită de negare. Spre exemplu, zgârcitul este înclinat să bage de seamă la oameni lăcomia, cel agresiv – cruzimea ş.a.m.d.

Cine ştie, poate că zgârcitul îl bănuieşte pe nedrept pe celălalt de lacomie! În realitate, lacom este chiar zgârcitul, iar „ţap ispăşitor” devine celălalt! În lumea proverbelor româneşti acest mecanism este foarte bine transpus în cuvine astfel: “vezi paiul din ochii altuia, dar nu vezi bârna din proprii tăi ochi!” sau, altfel spus, cine le atribuie mereu celorlalţi propriile in­suşiri urâte, vede cu “agerime” „paiul” din ochiul altuia şi „nu vede” „bârna” din propriul său ochi.

Un alt exemplu grăitor este ascuns în spatele frazei: „nu poţi avea încredere în oameni”, care ascunde ade­seori sensul şi adevărata interpretare a individului care afirmă această credinţă. La nivelul său, această frază se traduce astfel: „eu însumi nu mă dau în lături să înşel, şi ca atare nu am încredere în nimeni; toţi oamenii sunt la fel”.

Intelectualizarea: Este recunoscută în operaţiuni mintale care tind să transforme o realitate penibilă sau dureroasă în conţinuturi filozofice, de pildă. Astfel, un eşec la examen poate deveni o reflecţie asupra calităţii vieţii sau relativităţii succesului etc. Cunoscutului fi­losof german Friedrich Nietzsche îi aparţine afo­rismul: „Eu am făcut asta – zice memoria mea. Nu se poate ca eu să fi făcut asta – zice orgoliul meu, şi rămâne neînduplecat. Până la urma urmei, memoria CEDEAZĂ!”

Negarea: Se poate explica prin refuzul de a admite ceva ce se naşte sau se petrece în minte. Astfel, victimele unor evenimente traumatice din viaţa de familie pot nega aceste traumatisme. Cazul bine cunoscut este al soţiei bătute de soţ şi care refuză să recunoască că este bătută. În acest caz nu e vorba de o defensă în faţa angoasei, ci de o menajare a eului narcisist.

politica strutului

Un alt exemplu se constituie din faptul că tot ce ne ameninţă prestigiul, subminează res­pectul de sine, traumatizează amorul propriu. Formulele fundamentale sunt aici: „nu e nici un pericol”, „nu se poate aşa ceva”, „nu văd, nu aud”, „ce-mi pasă mie…“ ş.a.m.d. În limbajul de zi cu zi asta se cheama „tactica struţului”, care îşi ascunde capul în nisip.

Sublimarea: Prin sublimare, o pulsiune inacceptabilă este transformată într-una social acceptabilă. În jocurile sportive, de exemplu, găsim sublimarea pulsiunilor agresive în întrecere sau competiţie.      Refularea este un mecanism autonom care acţionează pentru a împiedica semnificanţi legaţi de moţiuni pulsionale să devină conştienţi şi să se traducă în act. Uneori intervenim deliberat, conştient, în acest sens şi numim acest mecanism reprimare sau condamnare.

Freud scrie precis că în tratamentul psihanalitic refularea trebuie înlocuită cu condamnarea, adică cu prelucrarea la nivel conştient a conflictului cu revendicările sinelui. Acesta din urmă pur şi simplu îndepărtează şi ţine la distanţă de con­ştiinţă orice eveniment, idee, amintire îngrijorătoare,  „înăbuşind”  problema  în sine însuşi, individul seamănă cu “un cazan în clocot închis ermetic”. To­tuşi, mai devreme sau mai târziu, el „explodează” şi „opăreşte” totul în jur.

Deplasarea: Este un mecanism cunoscut mai ales în formarea viselor. Prin deplasare se asociază un afect cu alte obiecte sau evenimente aflate într-o relaţie de contiguitate cu cele iniţiale care au provocat afectul. În general, descoperim deplasarea foarte uşor în viaţa de zi cu zi cînd cineva îşi descarcă nervii asupra copiilor, de pildă, pentru că nu poate înfrunta un şef ostil. Sau ostilitatea deplasată asupra vecinului de palier atunci când cauza ei este de fapt în cu totul în altă parte: climatul de la serviciu, discuţiile contradictorii din families au pierderea unui meci al echipei favorite!

Raţionalizarea: Oferă explicaţii după un model logic al unor înclinaţii sau manifestări care provoacă jena sau senzaţia de penibil subiectului, pe scurt, inventarea unor explicatii aparente pentru propriile greşeli şi nereuşite. Inventând explicaţii logice sau acoperindu-ne cu motive frumoase, găsim temeiuri ac­ceptabile pentru fapte deloc lăudabile.

Şi acest mecanism poate fi folosit pentru protejarea eului narcisic. Auzim foarte des expresia „Fac asta doar spre binele tău”, dăm câte­odată asigurări, pe când de fapt aici se ascunde exact contrariul: „Nu vreau sa mi se facă mie as­ta; vreau chiar să suferi tu puţin”. Un alt exemplu întâlnit în viaţa cotidiană sau în mass-media ar fi referitor la un medic care nu şi-a vindecat pa­cientul din cauza incompetenţei sale, dar nu se apreciază în mod critic.

Atunci el caută vinovaţi: îi reproşează bolnavului lipsa de disciplină, încălcarea prescripţiilor medicale, dă vina pe gra­vitatea bolii, pe lipsa de consistenţă a teoriilor ştiinţifice curente privitoare la ea, pe inexactita­tea analizelor primate, s.a.m.d. În orice variantă, vinovaţia este alungată de la el, aşadar poate trăi de acum înainte „cu sufletul împăcat“, fără a se în­griji câtuşi de puţin să îşi îmbunătăţească nivelul de competenţă profesională.

Regresia: Este reîntoarcerea la stadii de dezvoltare sexuală şi obiecte anterioare. De exemplu la faza orală, în care subiectul poate dezvolta senzaţia de insaţietate alimentară sau refuzul de a mânca (anorexie). Cutare tânără studentă îndrăgostită de asistent dezvoltă o anorexie vizavi de faptul că cea mai bună colegă a ei îi „fură” iubitul (ea nu poate „înghiţi” această situaţie).

Sau cazul frecvent al unui domn adult care divorţează pentru a se căsători cu „prima iubire”. Mecanismul regresiei îl impinge pe adult să “facă pe copilul”. Pentru a micşora povara problemelor cotidiene nerezolvate, pentru a înlătura anxietatea lăuntrică, a înăbuşi mustrările de conştiinţă, a se “relaxa”, este nevoie ca individual să se defuleze. Această defulare se produce cu ajutorul fumatului, consumului excesiv de alcool, a mâncatului dincolo de nevoile cotidiene, a utilizării înjurăturilor în exces etc.

Practic, pentru a scăpa de stres şi de conflictul lăuntric, aceşti indivizi “cad” uneori, spre propria lor surprindere, “în mintea copiilor”: îşi rod unghiile, îşi bagă degetul în nas, flecăresc, utilizează cuvinte şi comportamente specifice copiilor.

Întoarcerea asupra propriei persoane: Mecanismul e bine cunoscut în cazul soţiei care afirmă răspicat că nu soţul e de vină pentru cutare infidelitate ci ea, deoarece nu a comunicat destul cu el. Orgoliul “rănit”, mândria lezată se camuflează adeseori sub un zâmbet încordat, silit. Supărarea este înlăturată pe calea cugetă­rii la propriile calităţi şi realizari. Faptele inco­mode sau aducătoare de amărăciune sunt uitate cu uşurinţă. Câteodată, oamenii nu-şi mai amin­tesc de datoriile lor băneşti sau de necazurile ca­re le-au fost facute de către alţii.

Alte mecanisme defensive descoperite sau formulate după Freud

Afilierea – se referă la tendinţa subiectului de a apela la ajutorul altora, colaborînd de bună voie cu aceştia. Sunt frecvente cazurile multor persoane care cează adevărate “obsesii” din a face parte din cât mai multe organizaţii non-guvernamentale, de a se “dedica” unor scopuri “nobile” din punct de vedere social. Acest mecanism este unul prin care individual doreşte să “găsească” un refugiu în aceste ocupaţii, care de fapt îl fac să “fugă” de propria analiză.

Altruismul – Dedicarea necondiţionată pentru nevoile altuia neglijînd sau negând total propriile nevoi identice. Este cazul bine cunoscut al nevroticului care solicită ajutorul psihanalistului pentru un alt nevrotic de care se simte legat prin compasiune sau prietenie.

Evitarea – Refuzul de a interacţiona cu situaţii sau persoane conflictuale. În viaţa de zi cu zi am folosi – cel puţin în mintea noastră – expresia: “strugurii sunt acri!” Este exemplul tipic pentru acest mecanism de apărare al eu-lui. Ca atare, atribuim dorinţei noatre anumite “motivaţii false” prin care să justificăm refuzul de a interacţiona cu situaţia.

Oare de câte ori am inventat o sumedenie de motivaţii aberante faţă de copii noştri când şi-au dorit ceva – un fruct, o ciocolată etc. – în timp ce noi cheltuim o sumedenie de bani pe alte lucruri care pot fi dăunătoare cum ar fi alcoolul sau tutunul! Oare un mic calcul nu ar putea echilibra această situaţie, aducându-ne suplimentare nenumărate satisfacţii psihologice?

Compensarea – Dezvoltarea excesivă a interesului şi activităţii într-un domeniu pentru a masca o insatisfacţie majoră din altă sferă.

Umorul – Revelarea aspectului amuzant sau comic al unei situaţii jenante. Este unul dintre mecanismele clasice şi de nenumărate ori am „reuşit” să ieşim din situaţii jenante prin a face „haz de necaz”. Probabil pentru noi, ca români, în toată perioada comunistă bancurile au fost o exprimare fidelă a acestui mecanism de apărare al eu-lui.
http://newsbv.ro/2015/10/31/mecanismele-aparare-explicate-detaliat-psihologi/
-----------
Mecanisme de aparare
Mecanisme de aparare ale adolescentilor

 Adolescent
Ce sunt mecanismele de aparare ale psihicului?
Clasificarea mecanismelor de aparare
Mecanisme de aparare ale adolescentilor
Fapte comune, gresit interpretate
Asa cum, adeseori, mentionez in articolele noastre, creierul este un aparat fantastic, a carui cunoastere minima te face nu doar sa apreciezi genialitatea naturii, dar si sa te intrebi, de multe ori, daca ideile, principiile si lucrurile pentru care lupti si in care crezi sunt reale sau doar plasmuiri menite sa te apere de realitate. Acest lucru se intampla, deoarece, unul dintre cele mai fascinante sisteme ale psihicului nostru sunt mecanismele de aparare ale sale, ce ne fac sa percepem lumea nu printr-o prisma obiectiva, ci printr-una menita sa ne asigure confort.

Numite de catre specialisti bias-uri cognitive, mecanismele de aparare pot fi intalnite inca din frageda pruncie si pana la cele mai inaintate varste. Mai mult, ele apar si la animale, dupa ultimele studii in care s-a demonstrat ca si acestea poseda constiinta. Asadar, fiind, cu totii, prinsi in capcana lor, nu este de mirare ca adolescentii, in lipsa lor de experienta si confuzia transformarilor specifice, sunt, poate, cele mai bune exemple ale acestor mecanisme de aparare.

Ce sunt mecanismele de aparare ale psihicului?

Bineinteles, Sigmund Freud este cel ce a folosit prima oara sintagma „aparare psihica” pentru ca, mai apoi, sa construiasca o intreaga ramura a psihologiei bazandu-se pe functionarea acesteia. Tot el este cel care a definit „represia” ca fiind „aparare” si, impreuna, insemnand tehnicile generale ale Eului pentru a rezolva conflictele interne ale psihicului. Munca sa a fost continuata de catre fiica sa, care, in 1936, a publicat populara carte „Mecanisme de aparare ale eului”.

Desigur, pana acum, stiti, deja, ca psihicul nostru este impartit in 3 parti:

Inconstientul – partea la care nu avem acces, insa, care, adeseori ne joaca feste. Daca este sa facem o comparatie, pentru a arata cat de mare este acesta, putem sa ne imaginam un iceberg, in care varful – partea de la suprafata apei – este constientul, iar restul, 90%, este inconstientul. Aici sunt stocate toate informatiile, ideile, dorintele, amintirile, nevoile noastre de care ne este rusine, pe care ne este frica sa le constientizam.
Eul – partea constienta a noastra, este cea cu care lucram in fiecare moment, de buna voie. El reprezinta gandurile de zi cu zi, amintirile dorite si, in general, orice ne trece prin minte si acceptam.
Supraeul – este partea in care sunt stocate imaginile ideale ale lumii in care traim. Populata de arhetipuri, ea este locul in care ia nastere concepte de tipul „mamei”, „bunatatii”, „patriotismului”, etc.
Totusi, familia Freud a folosit termenul de „mecanism de aparare” intr-un sens restrans, semnificand doar dorinta psihicului de a se apara de dorintele instinctuale, cele venite din inconstient si, asa cum spuneam mai sus, care nu pot fi acceptate in constient. Laplanche, insa, a largit definitia, astfel incat acestea au devenit „diferite tipuri de operatii, in care se poate concretiza apararea, menite sa reduca sau sa suprime orice schimbare susceptibila de a pune in pericol integritatea si constanta individului.” Astfel, „apararea ia, adesea, o infatisare compulsionala si opereaza, chiar si partial, in mod inconstient”.

Pe scurt, mecanismele de aparare sunt cele care, fara sa ne dam seama, iau controlul atunci cand simtim ca o idee ne ataca principiile, pozitia, constiinta sau moralitatea.

In DSM IV, se considera ca mecanismele de aparare sunt cele care ne protejeaza de anxietate, perceperea unor pericole sau de factorii de stres. Acesta subliniaza faptul ca aceste procese sunt inconstiente si ca individul devine constient de prezenta lor doar mult timp dupa ce acestea s-au activat.
Clasificarea mecanismelor de aparare

Ca orice functie care, intr-o stiinta, reprezinta obiectul multor studii, si mecanismele de aparare se clasifica in functie de nivelul de manifestare al lor si de scopul pentru care au aparut. Astfel, avem:

1. Cele de nivel adaptativ ridicat:
Acestea permit:

o adaptare optima la stres
accentuarea gratificarii
constientizarea sentimentelor, ideilor, consecintelor
asigurarea echilibrului optim
nevoia de celalalt
Cele mai comune forme ale acestor mecanisme de aparare sunt: optimismul, socializarea, umorul, altruismul, autoobservarea, reprimarea, sublimarea, anticiparea.

2. Cele de nivelul inhibitiilor mentale:
Care permit:
mentinerea in afara constiintelor a unor idei, sentimente, dorinte, amintiri sau frici
Formele lor de manifestare sunt: disocierea, rationalizarea, izolarea sentimentala, refularea, deplasarea, formatiunea reactionala.

3. Cele de nivelul distorsionarii minore a imaginii:
Permit:
mentinerea respectului de sine, manifestand distorsiuni mici ale imaginilor mentale
crearea sentimentului de omnipotenta, depreciere, apreciere
reglarea autoaprecierii
Se manifesta prin: distorsiunea imaginii de sine, imaginii corporale, imaginii altor persoane.

4. Cele de nivelul negarii:
Permit:
mentinerea in afara nivelului constient a anumitor dorinte, a factorilor de stres sau a sentimentelor de responsabilitate inacceptabile sau neplacute
Se manifesta prin: atribuirea eronata a vinei asupra unor cauze externe.

5. Cele de nivelul distorsiunii majore a imaginii:
Permit:
o „fuga” de realitate
Se manifesta prin: identificarea proiectiva, reveria autista, clivajul imaginii de sine.

6. Cele de nivelul actiunii:
Permit:
retragerea in preajma factorilor stresanti
Forme: plangerea, agresivitate pasiva, solicitarea ajutorului, victimizarea.

7. Cele de nivelul disreglarii defensive:
Permit:
ruperea de realitate
sunt semne ale esecului reglarii defensive
Forme: refuzul psihotic, proiectia deliranta, distorsiunea psihotica.

In continuare, vom lua unele dintre cele mai comune forme ale mecanismelor de aparare ce pot aparea la adolescenti si le vom discuta, pe fiecare in parte, studiindu-le in functie de momentele in care acestea apar.
Mecanisme de aparare ale adolescentilor

Adaptarea la stres inseamna actiunea prin care un individ face fata unei situatii stresante folosind elemente precum aprecierea propriilor activitati si motivatii.

Astfel, cele mai des intalnite situatii de stres cu care are de a face un adolescent sunt urmatoarele:

1. Confruntarea
Comportament specific:

actiune optimista („Ai sa vezi ca are sa fie cum spun eu”, continuarea activitatii)
cautarea suportului din partea celorlalti („Uite, spune tu daca nu e asa”, aruncatul privirilor in jurul sau)
interventia menita sa reduca intensitatea factorului stresor („Taci!”, trantitul usilor sau al obiectelor, ridicarea tonului)
Mecanisme implicate:
Cognitive: analizarea logica a problemei, pentru a gasi solutia inlaturarii sale
Neurobiologice: preintampinarea reactiei biologice la stres sau atacarea directa a factorului stresant
2. Evitarea
Comportament specific:
evitarea factorului stresant (fuga, consumul de droguri, amanarea confruntarii, jocurile video si alte tipuri de distractii)
Mecanisme implicate:
Cognitive: blocarea procesarii informatiei stresante
Neurobiologice: neutralizarea efectelor asupra organismului a factorului stresant, prin evitarea sa.
3. Clivajul
Comportament specific:
tratarea dezacordurilor cu negare blanda sau indiferenta („Nu e adevarat”)
Mecanisme implicate:
prevenirea aparitiei unei incompatibilitati intre doua aspecte polarizante ale individului sau ale celuilalt
4. Identificarea proiectiva
Comportament specific:
o presiune personala este pusa asupra altei persoane, proiectata (barfa, invinuirea, reprosul). Persoana asupra careia este proiectata imaginea va incepe sa se comporte conform acesteia. („Efectul Pygmalion. Cercul vicios ce ne defineste rezultatele.”)
Mecanism implicat:
incapacitatea de a suporta o caracteristica proprie a sinelui
5. Proiectia
Diferenta dintre proiectie si identificarea proiectiva consta in faptul ca tinta nu se schimba, individul reactionand la caracteristica insuportabila ca si cand ea ar fi in afara Sinelui.
Mecanisme de aparare ale adolescentilor

 Adolescent
Ce sunt mecanismele de aparare ale psihicului?
Clasificarea mecanismelor de aparare
Mecanisme de aparare ale adolescentilor
Fapte comune, gresit interpretate
6. Negarea
Consta in refuzarea constientizarii realitatii, din cauza imposibilitatii de a suporta adevarul. Acest mecanism de aparare este una dintre cele 5 faze ale durerii, fiind caracteristic si altor stari, precum despartirea copilului de mama sau invers. („Parinti si copii: momentul separatiei”)

7. Disocierea
Atunci cand o persoana se simte neajutorata sau ca a pierdut controlul, poate aparea o forma de discontinuitate in ariile memoriei, constiintei, perceptiei sau identitatii. In cazul adolescentilor, adeseori este intalnita discontinuitatea identitatii.

8. Idealizarea
Crearea unei imagini perfecte sau aproape perfecte pentru o persoana sau o actiune, ca o evitare a anxietatii, furiei, invidiei sau dispretului.

9. Acting out/ actiunea
Punerea in practica a unei dorinte inconstiente ca o modalitate de a evita durerea psihica.

10. Somatizarea
Transformarea unor sentimente dureroase in simptome fizice.

11. Regresia
Reintoarcerea la o faza anterioara de dezvoltare sau functionare, in ideea evitarii conflictelor.

12. Fantasma schizoida
Retragerea in lumea interioara psihica, pentru a evita situatiile tensionale interpersonale.

13. Introiectia si identificarea
Copierea unor caracteristici ale unei persoane, pentru a evita tensiunile sau acceptarea pierderii acelei persoane. Diferenta intre cele doua mecanisme de aparare consta in modul in care aceste caraceristici sunt copiate: in cazul introiectiei, individul traieste ca un „Altul”, in timp ce in cazul identificarii acesta internalizeaza insusirile persoanei respective.

14. Deplasarea
Sentimentele sau ideile formate asupra unei situatii sau unei persoane sunt mutate asupra unei alteia, care seamana cu prima, intr-o oarecare masura.

15. Intelectualizarea
Gandirea excesiva asupra unei persoane sau situatie, pentru evitarea anxietatii provocate de aceasta.

16. Izolarea afectului
Separarea trairii sentimentale de o idee, persoana sau situatie.

17. Rationalizarea
Gasirea unor justificari pentru situatii sau comportamente, astfel incat acestea sa devina tolerabile.

18. Sexualizarea
Atribuirea unor semnificatii sexuale unor persoane sau situatii, pentru ca acestea sa devina tolerabile si excitante.

19. Formatiunea reactionala
Transformarea unei idei care nu poate fi acceptata in opusul sau.

20. Refularea
Folosirea unor date senzoriale externe pentru a bloca trecerea unor idei, dorinte, sentimente din planul inconstient in cel constient.

21. Anularea retroactiva
Negarea unor aspecte rusinoase ale unor actiuni anterioare prin actiune opusa, clarificare sau elaborare.

22. Sarcasmul/ Umorul
Gasirea unor elemente comice sau ironice legate de persoane sau situatii care provoaca disconfort psihic, astfel incat persoana sa poata reflecta la ceea ce se intampla.

23. Represia
Decizia de a nu pune in practica un sentiment sau o dorinta, fara a apela, insa, la stimuli externi, asa cum se intampla in cazul refularii.

24. Ascetismul
Negarea aspectelor placute din viata altora, deoarece placerea lor produce conflicte interne pentru individul in cauza. Este, adeseori, folosit in momente de singuratate sociala sau intima.

25. Sublimarea
Transformarea unor scopuri imposibile de acceptat din punct de vedere social, intr-unele acceptabile la acest nivel.

Conform lui Mircea Miclea, atunci cand factorul stresant continua sa apara, aparitia mecanismelor de aparare psihice se face in ordinea urmatoare: negare, represie, proiectie, rationalizare, intelectualizare sau izolare.

Fapte comune, gresit interpretate

Asadar, dupa ce v-am trecut putin prin partea teoretica, pentru a intelege cu exactitate ce semnifica aceste mecanisme de aparare si ce rol pot ele juca in viata noastra, haideti sa analizam cateva situatii des intalnite in cazul adolescentilor si sa intelegem, de fapt, ceea ce semnifica ele din acest punct de vedere.

1. Prea mult umor strica
In societatea moderna, fiecare dintre noi pare a aprecia acele persoane care au umor. Insa, putin cunoscut este faptul ca umorul este un mecanism de aparare, care apare in situatii conflictuale interne. Cu cat o persoana este mai „glumeata”, cu atat aceasta are mai multe conflicte interne.

Un caz special de umor este reprezentat de sarcasm sau ironie. Acestea apar atunci cand persoana in cauza se simte amenintata sau atacata in pozitia sa, inconstientul sau considerand ca se afla pe o pozitie de inferioritate si incercand sa „dovedeasca” locul fiecaruia.

Asadar, umorul, sarcasmul, ironia – micile picanterii care ne aduc zambetul pe buze sunt, in fapt, mecanisme de aparare ce denota faptul ca ne simtim atacati, in acel moment. Daca un pic de umor nu a facut rau nimanui, prea mult umor e, totusi, un semnal de alarma.

2. Gandurile abstracte, venite din intelectualizare
Adolescentii sunt incontinuu invadati de pulsiuni sexuale sau agresive. E perfect normal, din punct de vedere al dezvoltarii, insa societatea blameaza acest lucru. Astfel, una dintre cele mai des folosite metode de aparare impotriva acestora este intelectualizarea.

Asadar, inclinatia adolescentilor spre filozofat si vorbit mult despre subiecte dintre cele mai controversate, precum Universul sau religia, nu este nimic altceva decat un instinct sexual sau agresiv puternic, pe care ei incearca sa si-l controleze.

3. Visurile marete, cauzate de negare
In adolescenta, fiecare dintre noi visam ca vom schimba lumea. Unii o mai fac chiar si acum si nu este nimic in neregula cu acest lucru, in afara faptului ca este o forma de negare si ca, in momentul constientizarii realitatii, este posibil sa simtim o mare dezamagire.

Sansa ca noi sa fim cei care schimba lumea, care vom deveni „ceva”, care vom conduce companii puternice este, desi nu imposibila, una foarte mica. Desigur, nimeni nu vrea sa isi constientizeze miicimea si minuscula putere pe care o are, in comparatie cu cei alti 7 miliarde de oameni sau privind din punctul de vedere al marimii Universului. Ar fi chiar deprimant sa se intample acest lucru, astfel incat negarea, acest puternic bias cognitiv, are rolul de a ne da un rost vietii si de a ne face sa luptam pentru teluri „marete”. Asadar, putina negare face bine oricui. Prea multa, insa, este un semnal patologic.

4. Bradul de Craciun, o regresie indragita in toata lumea
Articolul „Psihologia cadourilor” imi justifica afirmatia de mai sus. Insa, acesta fiind unul dintre cele mai des intalnite mecanisme de aparare, nu se rezuma doar la atat. Confruntandu-se cu instinctul sexual si de agresivitate, ambele foarte puternice, adolescentul se vede, uneori, nevoit sa apeleze la „faptele imature” sau „copilaresti”, pentru a se apara de ele. Astfel, el intra intr-o regresie spre anii copilariei, atunci cand, in loc sa discute prefera sa tranteasca usa si sa plece, cand, in loc sa ii placa o cina in familie prefera sa joace un joc video sau cand, in loc sa fie atent la orele de la scoala sta si mazgaleste banca.

5. Artistii, des caracterizati prin disociere
Personalitatea debordanta specifica stereotipului boem, viziunea diferita asupra lumii si a propriei persoane caracteristica artistilor, simpla pierdere a notiunii timpului, toate acestea sunt date de mecanismul de aparare numit disociere. In cazurile fericite, acesta da rezultate remarcabile insa, in cazurile extreme, el poate duce la personalitate multipla.

6. „Suntem nervosi pentru ca ceilalti...”
Tot in articolul „Psihologia cadourilor” am dat un exemplu de proiectie, folosind exemplul propriilor frustrari, exprimate ca reprosuri indreptate spre altcineva. Cel mai des intalnit caz de proiectie este cel in care „romanii sunt de vina” pentru ca nu merg lucrurile asa cum ne-am dori, facand abstractie de faptul ca si noi facem parte din categoria „romani”. In cazul adolescentilor, cea mai des intalnita forma de manifestare e cea in care „Profesoara este de vina pentru nota mica”.








Sursa: http://www.7p.ro/default.aspx?PageID=1556#ixzz4zLwSEUjN




Sursa: http://www.7p.ro/default.aspx?PageID=1555#ixzz4zLw2OKlt