Reaction time and duration of cognitive processing

Reaction time and duration of cognitive processing
Surely we were always interested in the speed of reaction of human subjects and we studied the phenomenon and we managed to understand where and why the failure to improve reaction times occurs.
What you will see below is part of the information of karate coaches to improve reaction times and other related issues. It is partly correct! We have to say that the truth about reaction time is missing, which is actually the speed of a topic of cognitive processing Of a kind of information that can be a "go" or "hurdle" command The reaction speed in sport is a sum of three times, as follows: a) the real time in which a subject receives the information, processes it and calculates it cognitively and the first The thought that comes to her mind contains pure information like "my coach told me to hit a tree," or "the coach told me to hit a child," or even "the teacher ordered me to kill an innocent man, Or "I was ordered to blow myself up to that objective, that is, to sacrifice me for cause" and b) the second thought is the conscious decision of the answer of the subject who obeyed the command Understands it and decides to execute the command or that command is denied by the conscious, and c) the actual execution of the subject that can respond by blocking the command to hit a tree or the refusal to strike etc., or can answer by accepting We see that analysis is extremely important for the prevention of acts of terrorism, the subjects are conscious when committing such acts but a brain manipulator, a coordinator shortly before them amortize them, cancel their opposition to such abdominal acts as the last From Great Britain! ...
George Voinea, Eastern Europe, Romania, Constanţa May 27, 2017
"Response rate - response response or latency time

 Category: For coaches
 Posted: Tuesday, 03 February 2009 21:11
 Written by Super User
 Views: 5257
Speed ​​is the "human ability to perform the drive in a minimum time" or:
The ability to quickly execute the movement;
The ability of man to execute movements quickly and efficiently;
The ability to execute a given movement or a set of movements in as short a time as possible;
Speed ​​is the attitude (usually native) ability of an athlete to react or perform a particular gesture, isolated or integrated into a simple or complex structure, in as short a time as possible.
Forms of manifestation
In the various movements, speed is manifested in different shapes and shapes, but one of them is dominant in achieving the motor act. The following manifest forms are distinguished
Has: reaction speed, execution speed, rewind speed, speed of travel [full speed], speed of choice, speed of engagement.
Response rate (response or latency) is the ability of a subject to respond by a simple (or complex) gesture to a known or unforeseen stimulus (which can be: visual, acoustic, etc.). The reaction speed has several components:
A. The duration of the stimulus reception (3-5 ms) consists of the time required to depolarize the cell membrane of the receptor to which the stimulus is addressed (in case of the acoustic stimulus, the cellular hearing membrane depolarization of the Corti organ is depolarized; Rods and cones in the retina, impressing the skin receptors - the Meissner, Ruffini, Craus corpuscles, the Merkel discs), triggering a series of physiological and biochemical processes that facilitate the transformation of the stimulus into a nervous flow that spreads to higher nerve centers. The same happens with proprioceptors in muscles, tendons, aponevroses (Vater-Pacini receptors, Golgi corpuscles, etc.). The phenomenon has been called by neurociberneticians to encode the information message.
B. Relevant transmission of the message to the central nervous system, in the form of depolarization of dendrites and neuronal axons, has a duration of 5-10 ms (acoustic, visual, gustative and olfactory) and 20-25 ms for cutaneous and mioartrogenic messages.
C. The central time required to receive, analyze, synthesize and develop the appropriate command for the stimulus occupies 50% of the full cycle. This part of the reaction time is the most dynamic and therefore perfectionable by practice (A. Demeter). K. Lissak observed the decrease in the central time from 82 ms to 70 ms after a 4-year workout.
D. The transmission of the response signal from motor cortical centers at the level of the frontal-ascending circumvolution (Brodmann's preroland area 4) is achieved through the pyramidal path axons (6 ms) and Of alpha-medullary motor neurons (8-10 ms).
E. Effect time - preparing and realizing the ordered motor act (25-35 ms). This time is composed of the following neurophysiological moments...
Timpul de reacție și durata prelucrării cognitive
Sigur ne-a interesat mereu viteza de reacție a subiecților umani și am studiat fenomenul și am reușit să înțelegem unde și de ce apare eșecul în îmbunătățirea timpilor de reacție.
Ceea ce o să vedeți mai jos face parte din informațiile antrenorilor de karate pentru îmbunătățirea timpilor de reacție și alte chestiuni conexe.Este parțial corect!Trebuie să spunem că lipsește adevărul despre timpul de reacție,care este de fapt viteza unui subiect a prelucrării cognitive a unei informații care poate fi o comandă de gen ”pleacă” sau ”lovește”!Viteza de reacție în sport este o sumație din 3 timpi ,astfel:a)timpul real în care un subiect primește informația ,o prelucrează și o calculează cognitiv și primul gând care-i vine în minte conține o informație pură gen”antrenorul mi-a spus să lovesc un copac” sau ”antrenorul mi-a spus să lovesc un copil” sau chiar ”învățătorul mi-a ordonat să ucid un om nevinovat”,ori ”mi s-a ordonat să mă arunc în aer la obiectivul cutare,adică să mă sacrific pentru cauză” și b)al doilea gând este decizia conștientă a răspunsului subiectului care a ascultat comanda și a înțeles-o și a decis că execută comanda sau că respectiva comanda este refuzată de conștient;și c)execuția propiu-zisă a subiectului care poate răspunde prin blocarea comenzii de lovi un copac sau refuzul de lovire etc.,sau poate răspunde prin acceptarea comenzii!Vedem că analiza este extrem de importantă pentru prevenirea actelor de terorism,subiecții sunt conștienți când comit astfel de acte dar un manipulator de creiere ,un coordonator cu puțin timp înainte le amortizează, le anulează împotrivirea conștiinței față de astfel de acte abdominabile precum ultimul din Marea Britanie! ...
George Voinea ,Estul Europei,România,Constanța 27 mai 2017
”Viteza de reactie- reactia de raspuns sau timp de latenta

 Categorie: Pentru antrenori
 Publicat: Marți, 03 Februarie 2009 21:11
 Scris de Super User
 Accesări: 5257
Viteza reprezintă "capacitatea omului de a efectua acţiunile motrice într-un timp minim" sau :
capacitatea de a executa rapid mişcarea;
capacitatea omului de a executa mişcările cu rapiditate şi eficienţă mare ;
capacitatea de a executa o mişcare dată sau o suită de mişcări într-un timp cât mai scurt;
Viteza reprezintă capacitatea aptitudinală (de obicei nativă) a unui sportiv de a reacţiona sau de a efectua un anumit gest motric, izolat sau integrat într-o structură, simplu sau complex, într-un timp cât mai scurt posibil.
Forme de manifestare
În cadrul diverselor mişcări, viteza se manifestă sub formă şi aspecte diferite, dar în realizarea actului motric una dintre ele este dominantă. Se deosebesc următoarele forme de manifest
are: viteza de reacţie, viteza de execuţie, viteza de repetiţie, viteza de deplasare [viteza integrală], viteza de opţiune, viteza de angrenare.
Viteza de reacţie (reacţia de răspuns sau timp de latenţă) este capacitatea unui subiect de a răspunde printr-un gest motric (simplu sau complex) la un stimul cunoscut sau neprevăzut (ce poate fi: vizual, acustic, etc). Viteza de reacţie are mai multe componente:
a. Durata recepţionării stimulului (3-5 ms) constă în perioada de timp necesară depolarizării membranei celulare a receptorului căruia se adresează stimulul (în cazul stimulului acustic are loc depolarizarea membranei celulare auditive din organul lui Corti; în sistemul vizual depolarizarea are loc la nivelul bastonaşelor şi conurilor din retină; impresionarea receptorilor cutanaţi - corpusculii Meissner, Ruffini, Craus, discurile Merkel -) declanşând o serie de procese fiziologice şi biochimice care înlesnesc transformarea stimulului în flux nervos care se propagă spre centrii nervoşi superiori. La fel se întâmplă şi cu proprioceptorii din muşchi, tendoane, aponevroze (receptorii Vater-Pacini, corpusculii Golgi, etc). Fenomenul a fost numit de neurociberneticieni codificarea mesajului informaţiei.
b. Transmiterea aferentă a mesajului spre sistemul nervos central, sub forma depolarizării dendritelor şi axonilor neuronali, are o durată de 5-10 ms (acustic, vizual, gustativ şi olfactiv) şi de 20-25 ms la mesajele cutanate şi mioartrochinetice.
c. Timpul central necesar recepţionării, analizării, sintezei şi elaborării comenzii adecvate stimulului ocupă 50% din ciclul complet. Această parte a timpului de reacţie este cea mai dinamică şi deci perfectibilă prin exersare (A. Demeter). K. Lissak a observat scăderea timpului central de la 82 ms la 70 ms în urma unui antrenament de 4 ani.
d. Transmiterea aferentă (transmiterea semnalului pe căile motoare) a mesajului de răspuns de la centrii corticali motorii, situaţi la nivelul circumvoluţiunii frontal-ascendente (aria prerolandică nr. 4 a lui Brodmann) se realizează prin intermediu axonilor căii piramidale (6 ms) şi a motoneuronilor alfa-medulari (8-10 ms).
e. Timpul efector — pregătirea şi realizarea actului motric comandat (25-35 ms). Acest timp este compus din următoarele momente neurofiziologice: excitarea plăcii neuromusculare (2-5 ms); generalizarea excitaţiei în muşchi (10-15 ms) şi apariţia răspunsului motor, reacţia de răspuns sub forma lucrului mecanic.
Reacţia la diferitele semnale poate fi reacţie simplă care constă într-un răspuns concret la un semnal standard, dinainte cunoscut, care apare însă inopinant (pocnetul pistolului de start) şi reacţie complexă care se manifestă în două situaţii: reacţia la obiecte sau segmente ale corpului în mişcare şi reacţia la alegere.
Viteza de execuţie reprezintă timpul scurs de la începutul până la sfârşitul mişcării, viteza cu care se efectuează o mişcare şi care este determinată în mare măsură de nivelul tehnicii. Dintre cele patru faze: - faza aferentă, recepţionarea şi transmiterea stimulului; - faza centrală de prelucrare a mesajului; - faza eferentă, transmiterea spre muşchi a răspunsului motor şi faza de răspuns, viteza de execuţie o reprezintă pe ultima, concretizată prin execuţia mişcării comandate. Viteza de execuţie poate fi solicitată în practică în două variante principale:
a. situaţii standard în care parametrii sunt cunoscuţi (tragerea la talere aruncate din turn);
b. situaţii neprevăzute, întâlnite mai ales la jocurile sportive.
în concluzie, viteza de reacţie şi de execuţie în cazul unor acte motrice complexe sau în condiţii speciale de îngreuiere şi de opţiune, cuprinde perioada de timp ce se consumă din momentul apariţiei semnalului până la încheierea completă a actului motric adecvat. Când semnalul declanşator este obiect în mişcare (minge, ţinte mobile, etc), identificarea, perceperea direcţiei, traiectoriei şi a vitezei de înaintare, precum şi alegerea momentului optim de declanşare a reacţiei de răspuns sunt consumatoare de timp suplimentar.
Această capacitate (viteza de execuţie} se poate perfecţiona prin exerciţii judicios selecţionate şi metodic eşalonate în cadrul ciclului săptămânal de antrenament. Se recomandă în acest scop mai ales jocurile dinamice.
Viteza de repetiţie
În unele probe şi discipline sportive, viteza de repetiţie poate fi hotărâtoare (probele de sprint în atletism).
Frecvenţa maximă a mişcărilor succesive în unitatea de timp exprimă viteza de repetiţie a actului motric dat. Fiziologic, principalul factor al acestui element de ba2:ă al vitezei, este determinat de mobilitatea proceselor nervoase (alternarea cu rapiditate a proceselor de excitaţie cu cele de inhibiţie, a contracţiilor cu relaxarea), precum şi de capacitatea funcţională a efectului muscular de a îndeplini cu frecvenţă ridicată comenzile primite. Pentru testarea în laborator a vitezei de repetiţie se utilizează probe relativ simple.
Cea mai răspândită este proba "TAPPING" (număr maxim de atingeri cu creionul pe o hârtie în unitatea de timp, sau o placă metalică cu un electrod care închide un circuit de fiecare dată - numărul atingerilor realizate fiind redat de un calculator numeric). Se mai utilizează cu bune rezultate "testul maşinii de scris", cronometrând timpul consumat de subiect (instruit în prealabil) pentru apăsarea cât mai rapidă pe cele 85 de poziţii din claviatura maşinii de scris. Persoanele care pot aprecia corect microintervalele de timp prezintă şi o mare viteză de repetiţie.
Cum spuneam mai înainte, acest element de bază al vitezei este dependent fiziologic de labilitatea funcţională a centrilor nervoşi şi a efectorului muscular, în mare parte determinată genetic. Aceasta conduce la concluzia că acest tip de viteză este mai greu de dezvoltat (până la 10 ani viteza de repetiţie progresează lent, ca după aceea să asistăm la o dezvoltare explozivă a sa — A. Demeter).
Viteza de deplasare
Spre deosebire de formele de viteză amintite mai sus (reacţie, de execuţie şi de repetiţie) care sunt considerate drept forme elementare ale calităţii motrice viteză, rapiditatea actelor motrice integrale ca: alergarea, înotul, marşul sportiv, etc, exprimă viteza de deplasare.
Ea este o formă complexă de manifestare a vitezei, cu cea mai mare importanţă în practica sportivă, deoarece oglindeşte posibilităţile momentane ale sportivului pentru parcurgerea, cu maximum de viteză, a unei distanţe date. Ca formă complexă de manifestare a vitezei, se află într-o relaţie dialectică de interdependenţă relativă cu formele elementare de manifestare a vitezei. în proba de 100 m plat, performanţa care se realizează depinde de: viteza de reacţie din momentul startului, de desprinderea din block-starturi — viteza de execuţie, viteza de avântare a coapselor şi efectuarea completă a ciclurilor repetate, viteza de repetiţie a paşilor.
În acelaşi timp, viteza de deplasare este determinată şi de alţi factori, care nu se încadrează în domeniul propriu-zis a! vitezei: lungimea pasului (corelată cu lungimea picioarelor şi cu forţa de împingere a muşchilor), coordonarea neuromotorie (grupele musculare agoniste şi antagoniste cu rol deosebit în realizarea tehnicii de alergare), rezistenţa în regim de viteză, etc. Din acest considerent ea oglindeşte numai parţial viteza pură a omului, nefiind concludentă ştiinţific în caracterizarea calităţii de viteză.
Biomecanic, viteza de deplasare, poate fi descompusă în două faze:
- faza măririi vitezei pe baza acelerării după start ("faza elanului");
- faza stabilizării relative a vitezei pe parcurs.
Analizând performanţele sportive în probele de viteză s-a constatat că cele două aspecte ale vitezei de deplasare — capacitatea de accelerare rapidă şi capacitatea de a menţine relativ constantă viteza — sunt relativ independente.
Prima fază este condiţionată, în special, de forţa în regim de viteză, iar în faza a doua pe primul plan se situează rezistenţa în regim de viteză.
Sportivul care acumulează repede viteză în timpul startului, poate realiza un rezultat mai slab pe distanţa integrală, decât cel care se lansează mai greu după start, dar posedă o viteză mare şi constantă pe parcurs.
În alergarea de viteză (viteza de deplasare), mărirea frecvenţei paşilor dincolo de o anumită limită optimă duce la tetanizarea muşchilor şi, din cauza ineficientei mecanismelor feed-back, de coordonare şi corectare a eventualelor greşeli apărute pe parcurs, sportivul aleargă crispat, ceea ce reduce viteza de deplasare.
Neurofiziologia a stabilit că bombardarea plăcii motoare cu "salve" de impulsuri de mare frecvenţă duce la micşorarea treptată a intervalului de timp cei stă la dispoziţia muşchiului pentru efectuarea contracţiei. Apare, astfel starea de "tetanos incomplet" în care muşchiul se relaxează din ce în ce mai puţin, apropiindu-se de un lucru în regim izometric şi alergarea devine "crispată".
Bariera de viteză, evitarea şi depăşirea ei
Antrenorii cunosc bine legea de bază a dezvoltării vitezei: conform căreia "viteza se dezvoltă prin viteză" şi optează uneori pentru repetarea multiplă a efortului numai în viteză maximă, cu un număr mare de repetări ale exerciţiilor specifice, căzând în capcana fixării şi consolidării unui stereotip dinamic specific de viteză în cadrul căruia volumul mare de lucru (devine monoton şi stereotip şi duce cu timpul la fixarea caracteristicilor temporale şi spaţiale ale mişcării ciclice specifice alergărilor scurte.
Fixarea acestor caracteristici spaţiale şi de timp ale efortului, efectuat în mod repetat într-o manieră similară, creează cu timpul o adevărată "barieră" în calea îmbunătăţirii vitezei maxime — "bariera de viteză". Instalarea barierei de viteză poşte fi evitată prin utilizarea mijloacelor variate de pregătire, intercalate cu exerciţii specifice de sprint, înlăturarea monotoniei prin introducerea unor jocuri de mişcare, exerciţii pe teren variat, jocuri sportive, etc.
Stingerea barierei de viteză se poate obţine prin întreruperea temporară a antrenamentului de viteză 3-6 luni, etc, cu indicaţia ca pe durata întreruperii să se utilizeze mijloace de dezvoltare a celorlalte calităţi motrice implicate în efortul de viteză (dezvoltarea forţei picioarelor) şi exerciţii de corectarea tehnicii, eforturi în condiţii uşurate (alergări la vale, aruncări cu obiecte mai uşoare, utilizarea tracţiunii mecanice, etc.).
from:
http://www.jkarate.ro/noutati/pagina-antrenorilor/450-viteza-de-reactie-reactia-de-raspuns-sau-timp-de-latenta.html
Cauzele care determina emotiile în sport

 Categorie: Pentru antrenori
 Publicat: Marți, 03 Februarie 2009 20:54
 Scris de Super User
 Accesări: 3755
articol fara poza.jpgSportul – activitate de masă – este îndrăgit de tot mai mulţi tineri, care fie pentru menţinerea sau întărirea sănătăţii, fie pentru obţinerea de performanţe practică una sau alta din multiplele ramuri sportive.   Astăzi aproape toţi tinerii cuprinşi în activitatea sportivă iau parte la concursuri, în care caută să-şi dovedească măiestria sportivă dobândită în ramura respectivă. Întrecerea şi sportul sunt noţiuni corelative. Spre deosebire de întrecerile de alt gen, competiţiile sportive vizează nu numai învingerea unui adversar ci şi a spaţiului, a timpului, a obstacolelor naturale şi artificiale.Cine practică exerciţiile fizice de unul singur, doar în scop recreativ poate fi considerat sportiv doar prin alură, dar el nu se poate integra în adevărata familie a sportivilor.
Sportul înseamnă întrecere dar înseamnă şi performanţă, record, premiu, spirit de echipă. A fi sportiv înseamnă să doreşti în primul rând întrecerea, să doreşti victoria.
Sportivul care participă în concurs are răspunderi proporţionale cu importanţa competiţiei, cu gradul de pregătire şi nivelul propriilor pretenţii, ba chiar în funcţie de postul ocupat şi de sarcinile de joc ce îi revin. Sentimentul răspunderii nu se limitează numai la performanţă ci este întărit şi susţinut de întreaga comportare atât fată de parteneri cât şi faţă de adversari, arbitri şi spectatori.
Etica întrecerii sportive impune respectarea regulilor de concurs, a adversarului, a arbitrilor, a spectatorilor. Fair-play-ul nu este numai un “stil” ci şi o orientare profund morală şi necesară în condiţiile în care rivalitatea sportivă dobândeşte accente tot mai acute. Dacă spiritul de combativitate trebuie să fie prezent permanent ca o condiţie a mobilizării şi luptei pentru performanţă şi victorie, agresivitatea, brutalitatea sunt condamnabile, dar din fericire rare, şi care nu caracterizează sportul în general.
Comportarea sportivului într-un concurs, după cum am arătat şi mai sus, depinde de foarte mulţi factori. Înainte de concurs şi chiar în concurs, sportivii sunt stăpâniţi de diferite stări emoţionale, care au o influenţă foarte mare asupra comportamentului sportivului în concurs şi chiar asupra rezultatelor obţinute. Aceste stări emoţionale pot apare şi în cadrul antrenamentului sportiv.
Rolul emoţiilor a fost de multă vreme cunoscut, însă spre deosebire de sfera calităţilor morale unde se poate acţiona conştient pentru corectarea lor, în sfera emoţiilor se manifestă şi astăzi o anumită neputinţă în dirijarea şi înlăturarea efectelor negative.
Emoţiile puternice de care sunt cuprinşi sportivii influenţează asupra bunului mers al proceselor intelectuale şi asupra conducerii corecte a acţiunilor. Sportivii de cele mai multe ori greşesc în aprecierea situaţiilor, în executarea mişcărilor, fapt ce duce la obţinerea de rezultate slabe, cu toate că sportivii respectivi, stăpâniţi de emoţii, sunt bine pregătiţi din punct de vedere fizic, tehnic şi tactic.
De cele mai multe ori emoţiile nu pot fi preîntâmpinate, ele apărând spontan, fără participarea voinţei şi astfel produc dereglări care influenţează direct rezultatele sportivului.
Cauzele emoţiilor sunt multiple, ca de altfel şi formele pe care le îmbracă. De asemenea şi mecanismele fiziologice după care se formează nu sunt încă pe deplin elucidate, ele rămânând şi pe viitor o problemă de actualitate.
Emoţiile nu se pot produce însă fără participarea scoarţei cerebrale, fără conştiinţa semnificaţiei situaţiei respective. Rolul scoarţei în mecanismul fiziologic al dezvoltării emoţiilor devine şi mai clar în lumina legilor reflexelor condiţionate. Astfel formarea de noi emoţii, stingerea celor existente, precum şi complicarea celor existente se explică prin legile reflexelor condiţionate.
În activitatea sportivă la baza producerii emoţiilor stau trei factori importanţi: pregătirea sportivului, obstacolul ce trebuie învins şi dorinţa de a învinge.
Reacţiile emoţionale în timpul efectuării exerciţiilor fizice sunt foarte variate. În funcţie de factorii arătaţi mai sus reacţiile pot fi pozitive, de avânt înaintea concursului, de încredere în propriile forţe, de bucurie pentru victorie, satisfacţie faţă de rezultatul obţinut, etc. şi de asemenea reacţii negative, de teamă, de frică în faţa adversarului, neîncredere în forţele proprii, simţământ de deprimare în faţa unor greutăţi, etc.
Reacţiile emoţionale se caracterizează şi prin diferite particularităţi ale modificărilor funcţionale ale activităţii sistemului nervos şi a întregului organism al sportivului. Se modifică excitabilitatea generală a sistemului care influenţează asupra vitezei reacţiilor şi mişcărilor sportivului, modificări ale tonusului muscular, activitatea sistemului cardio-vascular, respirator şi ale altor procese vitale ale organismului. Datorită acestui lucru reacţiile emoţionale exercită o influenţă diferită asupra capacităţii de lucru a sportivilor, asupra gradului de pregătire al acestora pentru realizarea exerciţiilor fizice în vederea luptei sportive.
În procesul efectuării repetate a acţiunilor sportive, multe reacţii emoţionale se fixează, ele dobândind o anumită stabilitate şi astfel apar în mod repetat în aceleaşi condiţii. Se formează un anumit “tip” de stare înaintea startului, o anumită reacţie faţă de spectatori, faţă de obstacolele pe care trebuie să le învingă.
Este bine dacă aceste reacţii sunt pozitive, dacă favorizează capacitatea de lucru a sportivului. Însă, la foarte mulţi sportivi se manifestă şi reacţii negative, de teamă, de neîncredere în forţele proprii, apatia din înaintea startului , toate acestea împiedicând obţinerea succesului şi însuşirea deprinderilor în înfruntarea greutăţilor.
Reacţiile emoţionale ca modificarea pulsului, a ritmului respirator, mişcări expresive ca nervozitate, irascibilitate ce pot să apară la unii sportivi, se remarcă prin stereotipul lor, adică ce se repetă într-o formă identică, aproape în cazul aceloraşi condiţii obiective.
Se pot întâlni şi alte categorii de sportivi, la care cele expuse mai sus să fie mai mult sau mai puţin valabile.
Astfel în corpul unor sportivi rutinaţi, cu o bogată activitate competiţională şi cu o foarte bună pregătire în ramura de sport pe care o practică, se pot observa alte modificări, alte reacţii decât la sportivii dintr-o categorie inferioară sau începători.
De exemplu dacă un sportiv suferă un traumatism, la acesta se instalează o reacţie emoţională de teamă. Dar, în funcţie de pregătirea sportivului, de rutina lui, de activitatea lui competiţională, de pregătirea lui practică şi teoretică, această reacţie emoţională se manifestă diferit de la sportiv la sportiv. Un maestru al sportului, normal, va căuta să ferească partea traumatizată, de fapt nici nu va trece direct la efectuarea exerciţiului sau a mişcării care i-a provocat traumatismul, ci va începe cu efectuarea a o seri întreagă de exerciţii menite să refacă partea traumatizată. În nici un caz el nu va renunţa la acest exerciţiu. Reacţiile emoţionale astfel stabilite nu se vor face pentru lungă durată, ca urmare a apariţiei lor repetată după suferirea eşecului.
La sportivii mai slab pregătiţi, începători, aceste reacţii emoţionale se vor stabiliza însă, şi se vor întării datorită apariţiei lor involuntare după suferirea eşecului. Aceste reacţii emoţionale pot face ca sportivul respectiv să renunţe pur şi simplu la efectuarea exerciţiului sau a mişcării respective, ba chiar în cazuri extreme la abandonarea ramurii de sport.
În fixarea sau lipsa de fixare a reacţiilor emoţionale de frică, importanţa cea mai mare o au particularităţile procesului de diferenţiere în activitatea corticală, în timpul formării legăturilor nervoase temporare şi fixarea reacţiilor emoţionale reflex condiţionate.
La începători, aceste reacţii reflex condiţionate au un caracter generalizat, ele fiind determinate de întreg procesul de excitanţi, fără o diferenţiere precisă a condiţiilor obiective care au dus la instalarea acestor reacţii. Emoţiile lor aveau un caracter diferit cu o arie largă a proceselor nervoase inhibitorii, fapt ce duce la rigiditate generală a mişcărilor şi la tulburarea întregii activităţi. Totodată se fixează, în cazul repetării involuntare a reacţiilor emoţionale şi reacţii secreto-motorii de ordin emoţional. Şi aceste reacţii au caracter involuntar.
Toate reacţiile care apar în mod involuntar şi se repetă, au o mare stabilitate, excitantul care le provoacă după mecanismul reflex condiţionat fiind ambianţa obiectivă a acţiunii. Chiar un excitant neînsemnat legat de demult, de evenimentul tipărit, poate provoca în mod repetat aceeaşi reacţie.
Reprezentările emoţionale, ce apar în urma reacţiilor, pot fi legate şi de reacţii secreto-motorii şi au şi ele un caracter stabil, şi din această cauză este foarte greu să scapi de ele. Ele apar involuntar doar la vederea aparatului, a reprezentării imaginii sau a mişcării care a provocat reacţiile emotive de frică. Chiar discuţiile despre acestea pot provoca asemenea emoţii datorită legăturii ce există între primul şi cel de al doilea sistem de semnalizare.
În general reacţiile emoţionale de frică sunt exprimate prin diferite cauze: în primul rând caracterul generalizat al reacţiilor reflex-condiţionate, în al doilea rând prin fixarea reacţiilor reflex-condiţionate prin repetare, iar în al treilea rând prin inerţia proceselor nervoase de inhibiţie şi excitaţie apărute ca rezultat al unor mari încordări ale proceselor corticale în cazul excitaţiilor traumatizante.
Acestea sunt unele din cauzele fiziologice ale apariţiei emoţiilor. Pe de altă parte, succesul în rezolvarea sarcinilor care se ivesc în timpul concursului poate provoca emoţii active de satisfacţie şi bucurie. Totodată se întăreşte sentimentul de încredere al sportivului în forţele proprii. Aceste emoţii îl stimulează pentru întrecerea viitoare. Contrar succesului, insuccesul poate provoca întristare, deprimare, neîncredere în forţele proprii. În acelaşi timp la unii sportivi insuccesul poate provoca şi o atitudine de insatisfacţie, necaz, indignare, ambiţie şi poate servi ca un imbold pentru acţiuni mai active mai organizate.
În felul acesta emoţiile devin pentru sportivi excitanţi condiţionali la care ei se pot obişnui să răspundă în mod cuvenit, aducând ţi calităţile emoţional-volitive ale personalităţii în procesul de pregătire.
Victoria sau înfrângerea pot avea o influenţă considerabilă asupra psihicului sportivului. Trăind satisfacţia victoriei obţinute, aceasta poate avea o intensitate şi o profunzime variabilă. Forţa, profunzimea satisfacţiei depinde în mare măsură de importanţa concursului, de importanţa socială a rezultatului obţinut şi de cunoaşterea de către sportiv a acestei performanţe.
Atitudinea faţă de victorie sau înfrângere diferă însă de la sportiv la sportiv. Astfel in sportiv cu o bogată cultură generală, cu personalitate, va avea faţă de victorie o atitudine de modestie şi nu va fi indiferent faţă de înfrângere.
O altă cauză a emoţiilor sportive este gradul de pregătire al adversarului. Acestea diferă în funcţie de nivelul de pregătire al acestuia: un adversar mai slab pregătit provoacă emoţii mai slabe, sportivii fiind optimişti, încrezători în obţinerea victoriei, pe când prezenţa unui adversa mai puternic poate provoca unui sportiv cu speranţă de câştig emoţii foarte puternice, cu influenţe foarte mari asupra rezultatului.
De mare importanţă pentru rezultatul sportivilor sunt şi spectatorii. Astfel, prezenţe în tribunele stadionului a unor persoane importante, selecţioneri, conducători de cluburi, federaţii, fac ca starea emoţională a sportivilor să ia amploare foarte mare.
Spectatorii prezenţi în tribune, prin încurajările lor, pot avea o contribuţie asupra rezultatelor sportivilor. De multe ori un sportiv poate să câştige un concurs datorită publicului spectator. Spectatorii prin încurajările sau dezaprobările lor adresate unui singur sportiv pot duce la succesul sau insuccesul acestuia. Manifestările negative, de obicei, determină la sportivi diferite reacţii în funcţie de particularităţile individuale ale acestora.
În acest caz sportivul se poate manifesta fie printr-o mobilizare şi concentrare pentru a recupera ceea ce a greşit, fie să se demoralizeze complet şi să nu mai fie capabil să se mobilizeze cât de cât. Dacă sportivul a greşit, însă a făcut totul ce a depins de el pentru reuşită, atunci strigătele, dezaprobările spectatorilor nu trebuie să-l supere.
Concluzionând putem spune că emoţiile sunt reacţii ce apar involuntar, spontan iar posibilitatea de a acţiona pentru educarea lor este foarte mică. Totuşi profesorii, antrenorii trebuie să facă totul pentru diminuarea emoţiilor cu efecte negative şi să le întărească pe cele pozitive.
Bibliografie:
1. Cernicova, A.O., Emoţiile în sport, Ed. CNEFS.
2. Chappuis, R., Importanţa factorului “educaţie” în activitate, Rev. Ed. Fizică et Sport, Paris, Nr. 68/1964.
3. Demeter, A., Fiziologia Sportului, Ed. Stadion, Buc. 1971.
4. Epuran, M., Psihologia Sportului, Ed. CNEFS, 1968.
http://www.jkarate.ro/noutati/pagina-antrenorilor/449-cauzele-care-determina-emotiile-in-sport.html
Tempo-ul in Kata

 Categorie: Pentru antrenori
 Publicat: Miercuri, 22 Octombrie 2008 09:45
 Scris de Super User
 Accesări: 4885
Oricine a practicat karate suficient de mult timp pentru a invata doua sau trei kata stie ca nu toate tehnicile de kata ar trebui sa fie efectuate la aceiasi viteza . Unele sunt executate repede altele incet .Unele sunt executate cu viteza in crestere sau in descrestere. Mai mult unele combinatii de miscari sunt executate in succesiune rapida, in timp ce altele sunt executate cu o pauza intre miscari. Acest articol se va concentra in special pe sincronizarea deplasarilor .
Oricine a practicat karate suficient de mult timp pentru a invata doua sau trei kata stie ca nu toate tehnicile de kata ar trebui sa fie efectuate la aceiasi viteza . Unele sunt executate repede altele incet .Unele sunt executate cu viteza in crestere sau in descrestere. Mai mult unele combinatii de miscari sunt executate in succesiune rapida, in timp ce altele sunt executate cu o pauza intre miscari. Acest articol se va concentra in special pe sincronizarea deplasarilor .
Cand invatati un nou kata , trebuie sa va straduiti sa mentineti TEMPO indicat de instructor .Acesta incepe incet si cu mai putina putere,treptat ,adaugati mai multa viteza si putere pe masura ce dobanditi cunoasterea .Amintiti-va ca prioritate in procesul de invatare si executie al tehnicilor , ar trebui sa fie :
a) forma
b) viteza
c) puterea ( concentrarea pe contractia musculara)
Daca reusiti sa aveti viteza (b) si putere(c) dar fara sa tineti cont suficient de forma (a) , formarea kata-ului poate fi gresita .
Ca sa devina mai familiarizati cu un Kata , acesta va varia de la momentul initial fata de care a fost invatat. Nu este nimic in neregula cu aceasta atata timp cat ramificatiile de modificari sunt considerate si cantarite .
Unele secvente din kata sunt predate intr-un anumit Dojo sau organizatie si este asteptat , sa fie urmat de catre toate orbeste . Uni judecatori/ examinatori vor depuncta in cazul in care executantul nu face ca toti ceilalti , fara a considera ca poate exista o explicatie rezonabila pentru devierea de la TEMPO. In timp ce este bun de standardizare iar anumite cerinte minime sunt indeplinite , flexibilitatea trebuie sa fie exercitata ocazional cel putin pentru cea mai mare parte .
Aceasta inseamna ca practicanti de karate ar trebui sa modifice calendarul  in Kata , dupa cum considera necesar? Dimpotriva ,eu cred ca trebuie sa se efectueze un mod standard de a lua un examen atunci cand se executa pentru prima data un nou kata . Dupa ce castiga o anumita experienta , totusi , suficient de aprofundata de intelegere pot fi evaluate pozitiv si aceste variatii.
De ce ati varia de la un TEMPO in Kata ? Exista multe motive posibile . Unul important este ca in formarea initiala pentru dvs . Kata a insemnat ca o colectie de tehnici de autoaparare .Cand efectuati o succesiune de tehnici intr-un kata cu un anumit set de aplicatii in minte , un anumit TEMPO poate avea succesiunea si alt TEMPO poate sa aiba aplicatia din minte .
In plus un kata executat mai mult timp , concentrarea si dramatizarea se muta incet catre demonstratie cu scoaterea in evidenta a controlului si finetii . O persoana care face kata de mai putin timp care face acelasi kata va incerca sa arate putere si viteza si nu va face distinctie intre repede si incet .
In ultima instanta , kata este ceea ce ce face din sportiv  .Asta inseamna ca nu trebuie privite numai miscariele si alegerile TEMPO-ului ci si motivele pentru care trebuie sa faci asa . Karate are foarte multe de oferit si kata este un mod de a va face pe dvs un karate-ka complet . Aflati cum altii fac kata , apoi faceti dvs un kata si intrebati-va ce inseamna acesta pentru dumneavoastra .”
 http://www.jkarate.ro/noutati/pagina-antrenorilor/448-tempo-ul-in-kata.html
x