The Orgasmic Brain

Pleasure provokes it
The brain itself
The brains of powerful people produce the hormones of happiness
And the brains of weak people produce the hormones of unhappiness that lead to depression and suicide
Experimental evidence
Experiments on the living brain,
Experiments conducted by Dr. Robert Heath
Have shown that neuronal hormones are responsible for both pleasure and pain.
Also, the Nirvana project develops Heath's theory by agreeing to the new discoveries as a man is smarter the more he produces hormones of happiness!
Thus nirvana theory states that intelligence depends on the hormones of happiness and vice versa the happiness of a subject depends on its intelligence regardless of its fate, regardless of its failures or successes! .

The  Orgasmic  Brain
[Quotes from The Three-Pound Universe,
0-874-77650-3, 419 pg pb
by Judith Hooper and Dick Teresi, 1986; 1991

[from pages 152-161 of the paperback edition]

'...If New Orleans is a city with an overripe id,
 it is also home to Tulane University Medical School and its unique department of neurology and psychiatry. ... In 1950, [Dr. Robert G.] Heath first put depth electrodes into the brain of a human mental patient. ... His electrodes charted the circuitry of pain in some of the illest brains in Louisiana. It was the first time electrodes had been used inside human brain tissue (except very briefly during epileptic operations just to guide neurosurgeons around the homogenous macaroni of the cortex), and so Heath's operations were controversial, to say the least.
In the years from 1950 to 1952, he implanted brain electrodes in twenty-six patients. Some of them suffered from incurable epilepsy, intractable physical pain, Parkinson's disease, and other medical conditions, but most came out of the dimly lit back wards of the state mental hospitals. With dental burr-drills, Heath and his co-workers drilled through the patients' skulls, guided the electrodes carefully into specific sites, and then left them there, at first for a few days, later for years at a time. ...

"By implanting electrodes and taking recordings from these deep-lying areas," he explains, "we were able to localize the brain's pleasure and pain systems. We'd interview a patient about pleasant subjects and see the pleasure system firing. If we had a patient who flew into a rage attack, as many psychotics did, we'd find the 'punishment' system firing." The pleasure system includes the septal area and part of the almond-shaped amygdala; the other half of the amygdala, the hippocampus, the thalamus, and the tegmentum (in the midbrain) constitute the punishment system.

... Whenever a mental patient flew into a violent rage or turned into a catatonic zombie, the EEG was almost certain to display the telltale sawtooth pattern. If the patient got well, the spike disappeared. ...

"The primary symptom of schizophrenia isn't hallucinations or delusions," he tells us. "It's a defect in the pleasure response. Schizophrenics have a predominance of painful emotions. They function in an almost continuous state of fear or rage, fight or flight, because they don't have the pleasure to neutralize it." ...

It turned out that electrical stimulation of the pleasure center automatically turned off the punishment system -- what Heath calls "the aversive system" -- and vice-versa. And so Heath tried to cure mental illness with direct electrical stimulation of the pleasure neurons. "If we stimulated their pleasure systems, violent psychotics stopped having rage attacks," he says. "We even stimulated the septal area in people suffering from intractable cancer or arthritis pain and we were able to turn off the pain." ... By stimulating the septal pleasure area, he could make homicidal manias, suicide attempts, depressions, or delusions go away -- sometimes for a long time. ...

As it turned out, it took more than a few pulses of current to exorcise madness. Heath had to devise safer electrodes that could be left in the brain for years so that a patient could be restimulated at intervals. Then, in 1976, the "most violent patient in the state" -- a mildly retarded young man who had to be tied to his bed because of his savage outbursts -- received Dr. Heath's first brain pacemaker.

The pacemaker is an array of tiny battery-powered electrodes that delivers 5 minutes of stimulation every 10 minutes to the cerebellum, at the very back of the brain. Its power source, a battery pack about the size of a deck of playing cards, could fit neatly in the patient's pocket. (Later it was miniaturized to matchbook proportions and implanted in the recipient's abdomen; it requires recharging every 5 years.) The cerebellum, Heath learned, is a better entryway to the brain's emotional circuitry. Stimulating a precise half-inch of its cauliflowerlike surface automatically fires the pleasure area and inhibits the rage centers, and so it was no longer necessary to invade the limbic areas farther forward in the brain.

The first pacemaker patient soon stopped trying to slash himself and his caretakers and went home from the hospital. All was well, for a while. Then the man inexplicably went on a rampage and attempted to murder his parents. Before he was subdued, he had severely wounded his next-door neighbor and narrowly missed being shot by the sheriff. Heath's X rays quickly spotted the problem: broken wires between the pacemaker and the power source. Once the wires were reattached, the rage attacks waned again. The young man is now in vocational rehabilitation and doing well.

In 1974 a pretty, intelligent twenty-one-year-old librarian was shot in the head during a holdup. After an operation that removed much of her frontal lobes, she had frequent seizures, was barely conversant, and had to be fed through a tube because she stopped eating. By the end of the next year she was in a continual frenzy. She lashed out at anyone within range and once tried to stab her father. She screamed whenever she was touched and complained of constant, excruciating pain all over her body. Her brain pacemaker was installed in November 1976, and, magically, the rage episodes subsided. She started eating; her memory improved; and her doctors began describing her personality as "pleasant" even "sparkling."

Another patient, a severely depressed former physicist, was troubled by voices that commanded him to choke his wife. When he got one of Dr. Heath's pacemakers in 1977, the infernal voices vanished, along with his perennial gloom. He and his wife began to visit relatives and dine together in restaurants for the first time in years. But *his* wires eventually broke, and once again his wife was threatened with strangulation. When the gadgetry was mended, so was the man's psyche.

Ironically, the many technical snafus that plagued the pacemaker gave Heath the perfect controls for his experiments. ... Even so, the cerebellar pacemaker is not a psychiatric cure-all. By Heath's estimates, about half of the seventy-odd patients have been substantially rehabilitated -- no mean feat, given that pacemaker recipients come from the ranks of the "incurable" -- but other have never emerged from their private hells. For some reason, depressives and patients prone to uncontrollable violence have benefitted most; chronic schizophrenics the least.

Fortunately for posterity, Heath and his colleagues filmed many of their bold journeys into the human emotional apparatus. ... A woman of indeterminate age lies on a narrow cot, a giant bandage covering her skull. At the start of the film she seems locked inside some private vortex of despair. Her face is as blank as her white hospital gown and her voice is a remote, tired monotone.

"Sixty pulses," says a disembodied voice. It belongs to the technician in the next room, who is sending a current to the electrode inside the woman's head. The patient, inside her soundproof cubicle, does not hear him.

Suddenly, she smiles. "Why are you smiling?" asks Dr. Heath, sitting by her bedside.

"I don't know ... Are you doing something to me? [Giggles.] I don't usually sit around and laugh at nothing. I must be laughing at something." "One hundred forty," says the offscreen technician.

The patient giggles again, transformed from a stone-faced zombie into a little girl with a secret joke. "What in the hell are you doing?" she asks. "You must be hitting some goody place."

The "goody place" is the septal pleasure center, which the unseen technician is stimulating with an electrical current. "She was a mean one," Heath muses. "She was hospitalized for years for a schizoaffective illness. ... This film was made in 1969, and the treatment has held on her -- she's doing well."

[From another patient story:] "There -- see the big delta wave appearing in the septal region," Heath tells us. Sure enough, large, languorous waves are now coming from the lead to the septal electrode. "There's almost an exact correlation," he adds. "When he gets a rush of good feeling, the record shows large-amplitude waves in the pleasure system." ...

Along with depth electrodes, Heath's team would often surgically implant a sort of tube, called a canula, through which they could deliver precise amounts of a chemical directly into the brain. Oriental sacred texts (and Aldous Huxley's Brave New World) mention a legendary bliss drug called "soma", the food of the Himalayan gods. The real life version might be acetylcholine, a natural chemical neurotransmitter. When the Tulane researchers injected acetylcholine into a patient's septal area, "vigorous activity" showed up on the septal EEG, and the patient usually reported intense pleasure -- including multiple sexual orgasms lasting as long as thirty minutes.

"I can show you a film of one of the recordings," Heath offers, fishing through some of the reels on the shelves. We half expect a neurologic peep show, but the film he digs out is the raw EEG record of a woman patient, who was being treated for epilepsy, under the influence of acetylcholine. A flat, clinical voice-over accompanies the staticky march of brain waves across the screen:

Now we're coming to the start of the changes ... It's in the form of a fast spindle, about 18 per second ... first in the dorsal right anterior septal, then it spreads to the other septal leads. ... This is still correlated with the same clinical findings of intense pleasure and particularly of a sexual nature.
A half hour after the acetylcholine injection, the patient is still having orgasms. Heath points at an ominous-looking scrawl on the EEG and notes, "See, it looks like almost like the spoke-and-dome pattern of epileptic seizure. It's a very explosive activity."
The flip side of joy is pain. The next film shows a patient having his "aversive system" stimulated. His face twists suddenly into a terrible grimace. One eye turns out and his features contort as though in the spasm of a horrible science-fiction metamorphosis. "It's knocking me out ... I just want to claw..., " he says, gasping like a tortured beast. "I'll kill you...I'll kill you, Dr. Lawrence."

... When [Heath] first showed his movies to an assemblage of psychiatrists, neurologists, and other scientists, some were outraged. Murmurs of medical hubris, mind control, and unsafe human experimentation circulated -- in large part because of the film we just saw. But what looks like a scene from the Spanish Inquisition, Heath assures us, is no more than electrical stimulation of the rage/fear circuits. Unfortunately, the audience, back in 1952, misread it.

"They thought we were hurting him," he tells us. "But we *weren't* hurting him. We were stimulating a site in the tegmentum in the midbrain, and all of a sudden he wanted to kill. He would have, too, if he hadn't been tied down... He started remembering a time when he lost his temper -- when his shirts weren't ironed on right and he wanted to kill his sister. That showed us we'd activated the same circuit that was fired by his spontaneous rage attacks." ...

"As soon as we turned off the current he went back to normal," Heath recalls. "We asked him why he had wanted to kill Dr. Lawrence (not his real name), and he said he had nothing against Dr. Lawrence; he was just there. He's like a psychotic person on the street who lashes out at whoever is around." ...

Heath tells us some of his patients were given "self-stimulators" similar to the ones used by Old's rats. Whenever he felt the urge, the patient could push any of 3 or 4 buttons on the self-stimulator hooked to his belt. Each button was connected to an electrode implanted in a different part of his brain, and the device kept track of the number of times he stimulated each site.

Heath tells of one patient who felt impelled to stimulate his septal region about 1500 times per hour. He happened to be a schizophrenic homosexual who wanted to change his sexual preference. As an experiment, Heath gave the man stag films to watch while he pushed his pleasure-center hotline, and the result was a new interest in female companionship. After clearing things with the state attorney general, the enterprising Tulane doctors went out and hired a "lady of the evening," as Heath delicately put it, for their ardent patient.

"We paid her fifty dollars," Heath recalls. "I told her it might be a little weird, but the room would be completely blacked out with curtains. In the next room we had the instruments for recording his brain waves, and he had enough lead wiring running into the electrodes in his brain so he could move around freely. We stimulated him a few times, the young lady was cooperative, and it was a very successful experience." The conversion was only temporary, however.

... We ask Heath if human beings are as compulsive about pleasure as the rats of Old's laboratory that self-stimulated until they passed out. "No," he tells us. "People don't self-stimulate constantly -- as long as they're feeling good. Only when they're depressed does the stimulation trigger a big response. There are so many factors that play into a human being's pleasure response: your experience, your memory system, sensory cues..." he muses.

"[Timothy Leary] was asked whether drugs were a bad influence on young kids, and he said, 'This is nothing. In a few years, kids are going to be demanding septal electrodes.'

"But it doesn't work that way." '

https://www.paradise-engineering.com/brain/

Creierul orgasmic

[Citate din Universul celor Trei Părți ,
0-874-77650-3, 419 pg pb
De Judith Hooper și Dick Teresi, 1986; 1991

[De la paginile 152-161 ale ediției tipărită ]


" ... În cazul în care New Orleans este un oraș cu un ID overripe, este, de asemenea, acasă la Scoala de Medicină Tulane University și departamentul său unic de neurologie și psihiatrie. ... În 1950, [Dr. Robert G.] Heath a pus mai întâi electrozi de adâncime în creierul unui pacient mental. ... Electrozii săi au reprezentat circuitul durerii în unele dintre creierul illest din Louisiana. A fost prima dată când s-au folosit electrozi în interiorul țesutului creierului uman (cu excepția celor foarte scurte în timpul operațiilor epileptice doar pentru a ghida neurochirurgii în jurul macaroanelor omogene ale cortexului), astfel încât operațiunile lui Heath erau controversate.
În anii 1950-1952, el a implantat electrozi creier la 26 de pacienți. Unii dintre aceștia au suferit de epilepsie incurabilă, de durere fizică dificilă, de boala Parkinson și de alte afecțiuni medicale, dar cele mai multe au ieșit din saloanele spate luminate din spatele spitalelor de stat. Cu ajutorul burghiilor dentare, Heath și colegii săi au forat cranii pacienților, au călăuzit cu grijă electrozii în locuri specifice, apoi l-au lăsat acolo, la început pentru câteva zile, mai târziu de ani de zile. ...

"Prin implantarea electrozilor și luarea de înregistrări din aceste zone adânci", explică el, "am reușit să localizăm sistemele de plăcere și durere a creierului. Interviu cu un pacient despre subiecte plăcute și pentru a vedea dacă sistemul de plăcere a fost ars. Un pacient care a zburat într-un atac de furie, așa cum mulți psihotici au făcut, am fi găsit sistemul de "pedeapsă" care ardea ". Sistemul de plăcere include zona septului și o parte a amigdalei în formă de migdale; Cealaltă jumătate a amigdalei, a hipocampului, a talamusului și a tegmentului (în mijlocul creierului) constituie sistemul de pedeapsă.

... Ori de câte ori un pacient mental a zburat într-o furie violentă sau sa transformat într-un zombie catatonică, EEG a fost aproape sigur să afișeze modelul de zăpadă. Dacă pacientul sa făcut bine, vârful a dispărut. ...

Simptomul principal al schizofreniei nu este halucinațiile sau delirările ", ne spune el. Este un defect al raspunsului la placere. Schizofrenicii au o predominanta emotionala dureroasa, functionand intr-o stare aproape frica sau furie, lupta sau zbor, pentru ca nu au placerea sa o neutralizeze. ...

Sa dovedit că stimularea electrică a centrului de agrement a oprit automat sistemul de pedepse - ceea ce Heath numea "sistemul aversiv" - și invers. Și Heath a încercat să vindece boala mintală cu stimulare electrică directă a neuronilor de plăcere. "Dacă le-am stimulat sistemele de plăcere, psihotica violentă a încetat să aibă atacuri de furie", spune el. Am stimulat chiar si zona septului la persoanele care sufera de cancer inadecvat sau dureri de artrita si am reusit sa oprim durerea. ... Prin stimularea zonei de plăcere septală, el ar putea face maniuri de omucidere, încercări de sinucidere, depresiuni sau iluzii să dispară - uneori pentru o perioadă lungă de timp. ...

După cum sa dovedit, a fost nevoie de mai mult de câteva impulsuri de curent pentru a exorciza nebunia. Heath a trebuit să inventeze electrozi mai siguri care ar putea fi lăsate în creier de ani de zile, astfel încât un pacient să poată fi restimulat la intervale. Apoi, în 1976, "cel mai violent pacient din stat" - un tânăr slab întârziat care trebuia să fie legat de patul său din cauza izbucnirilor sale sălbatice - a primit primul stimulator cardiac al Dr. Heath.

Stimulatorul cardiac este o serie de electrozi alimentați cu baterii, care oferă 5 minute de stimulare la fiecare 10 minute la cerebel, chiar în spatele creierului. Sursa sa de energie, un pachet de baterii de dimensiunea unui pachet de cărți de joc, se putea potrivi perfect în buzunarul pacientului. (Mai târziu, a fost miniaturizat proporțiilor de chibrituri și a fost implantat în abdomenul destinatarului și necesită reîncărcare la fiecare 5 ani.) Cerebelul, învățat Heath, este o intrare mai bună a circuitelor emoționale ale creierului. Stimularea unei jumătăți precisă a suprafeței sale asemănătoare cu conopida declanșează automat zona de agrement și inhibă centrele de furie, astfel încât nu mai este necesar să invadeze zonele limbice mai departe în creier.

Primul pacient cu pacemaker a încetat în curând să-și reducă el însuși și îngrijitorii săi și sa dus acasă de la spital. Totul a fost bine, pentru o vreme. Apoi omul a intervenit în mod inexplicabil într-o violență și a încercat să-i ucidă pe părinți. Înainte de a fi supus, el și-a rănit grav vecinul și a lăsat șansele de a fi împușcat de șerif. Razele X ale lui Heath au văzut repede problema: fire întrerupte între stimulatorul cardiac și sursa de alimentare. După atașarea firelor, atacurile de furie au scăzut din nou. Tânărul se află acum în reabilitare profesională și se descurcă bine.


În 1974, un bibliotecar vechi, inteligent, în vârstă de douăzeci și unu de ani, a fost împușcat în cap în timpul unui accident.

După o operație care a îndepărtat o mare parte din lobii frontali, a avut convulsii frecvente,
  Și trebuia să fie hrănită printr-un tub deoarece nu mai mânca.Până la sfârșitul anului următor a fost într-o frenezie continuă. Ea a atacat pe oricine intra în raza sa  de acțiune și o dată a încercat să-l înjunghie pe tatăl ei. Ea a țipat de fiecare dată când a fost atinsă și s-a plâns de o durere constantă, agresivă peste tot corpul ei.
 Pacemaker-ul creierului a fost instalat în noiembrie 1976 și, în mod magic, episoadele furioase au dispărut. A început să mănânce; Memoria sa îmbunătățită; Iar medicii ei au început să-i descrie personalitatea ca fiind "plăcută" chiar "strălucitoare".

Un alt pacient, un fost fizician cu depresie severă, a fost tulburat de voci care i-au poruncit să-și suflească soția. Când a primit unul dintre stimulatoarele cardiace ale doctorului Heath în 1977, vocile infernale au dispărut, împreună cu întunericul său peren. El și soția lui au început să viziteze rude și să ia masa împreună în restaurante pentru prima dată de ani de zile. Dar * firele lui * au izbucnit în cele din urmă și, din nou, soția lui a fost amenințată de strangulare. Când gadget-ul a fost reparat, la fel a fost și psihicul omului.

În mod ironic, numeroasele snafuri tehnice care au afectat stimulatorul cardiac au dat lui Heath controlul perfect pentru experimentele sale. ... Chiar și așa, stimulatorul cerebelos nu este un tratament psihiatric - totul. Prin estimările lui Heath, aproximativ jumătate dintre pacienții cu șaptezeci de pacienți au fost reabilitați în mod substanțial - fără nici o îndoială, având în vedere că beneficiarii de pacemaker provin din rândul "incurabil" - dar alții nu au ieșit niciodată din iadul lor privat. Din anumite motive, depresivii și pacienții predispuși la violență incontrolabilă au beneficiat cel mai mult; Cel puțin schizofrenicii cronici.

Din fericire pentru posteritate, Heath și colegii săi au filmat multe dintre călătoriile îndrăznețe în aparatul emoțional uman. ... O femeie de vârstă nedeterminată se află pe o patutură îngustă, un bandaj uriaș care acoperă craniul. La începutul filmului, pare a fi blocată în interiorul unui vartej privat de disperare. Fața ei este la fel de goală ca și rochia de spital albă, iar vocea ei este un monoton, obosit și obosit.

"Șaizeci de impulsuri", spune o voce neimpozată. Acesta aparține tehnicianului din încăperea următoare, care trimite un curent la electrodul din capul femeii. Pacientul, în interiorul cabinei izolate fonic, nu-l aude.

Dintr-o dată, zâmbește. "De ce zambesti?" Îi întreabă pe Dr. Heath, așezat lângă patul ei.

"Nu știu ... Îmi faci ceva?" [Giggles.] De obicei, nu stau în râs și râd de nimic, trebuie să râd de ceva ". - O sută patruzeci, spune tehnicianul offscreen.

Pacientul chicotește din nou, transformat dintr-un zombie cu fața în piatră într-o fetiță cu o glumă secretă. - Ce dracu faci? ea intreaba. - Trebuie să fiți lovit de un loc bun.(Trebuie că ați atins un loc bun.- George)

"Locul bun" este centrul de plăcere septală, pe care tehnicianul nevăzut îl stimulează cu un curent electric. - Ea a fost una medie, spuse Heath. "A fost spitalizată de ani de zile pentru o boală schizoafectivă ... Acest film a fost făcut în 1969, iar tratamentul a ținut-o pe ea - se descurcă bine".

[De la o altă poveste a pacientului:] "Acolo - vedeți undele mari ale deltei care apar în regiunea septală", ne spune Heath. Destul de suficiente, undele mari, luminate vin de la plumb către electrodul septal. "Există aproape o corelare exactă", adaugă el. "Când se simte bine, înregistrarea arată valuri de mare amplitudine în sistemul de plăcere". ...

Împreună cu electrozi de adâncime, echipa lui Heath avea de multe ori să implanteze chirurgical un fel de tub, numit o canulă, prin care să poată livra cantități precise de substanță chimică direct în creier. Textele sacre orientale (și Lumea Nouă curajoasă a lui Aldous Huxley) menționează un medicament legendar de fericire numit "soma", mâncarea zeilor himalayeni. Versiunea reală ar putea fi acetilcolina, un neurotransmițător chimic natural. Când cercetătorii Tulane au injectat acetilcolina în zona septală a unui pacient, "activitate viguroasă" a apărut pe EEG septal, iar pacientul a raportat, de obicei, o plăcere intensă - inclusiv mai multe orgasme sexuale cu durata de până la treizeci de minute.

"Vă pot arăta un film al uneia dintre înregistrări", oferă Heath, pescuind prin câteva dintre rolele de pe rafturi. Ne așteptăm la jumătate la un show neurologic, dar filmul pe care-l scapă este înregistrarea EEG brut a unui pacient care a fost tratată pentru epilepsie, sub influența acetilcolinei. Un vocal plat, clinic, însoțește mersul static al undelor cerebrale de pe ecran:

Acum ajungem la începutul schimbărilor ... Este sub forma unui ax rapid, de circa 18 pe secundă ... mai întâi în septalul anterior dorsal drept, apoi se extinde la celelalte conducte septale. ... Acest lucru este în continuare corelat cu aceleași constatări clinice de plăcere intensă și în special de natură sexuală.
O jumătate de oră după injecția cu acetilcolină, pacientul are încă orgasme. Heath atrage atenția asupra unei EEG-uri care arată îngrozitor și notează: "Vedeți, se pare că seamănă aproape ca modelul spițelor și domolilor de epilepsie. Este o activitate foarte explozivă."
O parte a bucuriei este durerea. Următorul film arată un pacient care are un "sistem aversiv" stimulat. Fața lui se răsucește brusc într-o grimasă groaznică. Un ochi se întoarce și trăsăturile lui contortă ca și cum ar fi în spasmul unei metamorfoze oribile de știință-ficțiune. "Mă bate ... Vreau doar să ghicesc ...", spune el, gâfâind ca o fiară torturată. "Te omor ... Te omor, Dr. Lawrence."

... Când [Heath] și-a arătat primele filme la o asamblare de psihiatri, neurologi și alți oameni de știință, unii au fost indignați. Au murmurat hubrisul medical, controlul minții și experimentarea nesigură a oamenilor - în mare parte datorită filmului pe care tocmai l-am văzut. Dar ceea ce arată ca o scenă din Inchiziția spaniolă, ne asigură Heath, nu este decât o stimulare electrică a circuitelor furie / fricii. Din nefericire, audiența, din 1952, a interpretat greșit.

"Ei credeau că îi facem rău", ne spune el. "Dar noi nu l-am fi ranit ... stimam un loc in tegmentul din mijlocul creierului si dintr-o data dorea sa-l omoare. Si el ar fi avut daca nu ar fi fost legat ... A început să-și amintească un moment în care și-a pierdut calma - când cămășile sale nu erau călcate în dreapta și voia să-l ucidă pe sora lui. Asta ne-a arătat că am activat același circuit care a fost tras de atacurile spontane de furie. ...

"Imediat ce am oprit curentul, a revenit la normal", își amintește Heath. "L-am întrebat de ce a vrut să-l ucidă pe Dr. Lawrence (nu numele său real) și el a spus că nu are nimic împotriva lui Lawrence, era doar acolo, este ca o persoană psihotică pe stradă, în jurul." ...

Heath ne spune că unii dintre pacienții săi au primit "auto-stimulatori", asemănători cu cei utilizați de șobolanii lui Old. Ori de câte ori simțea nevoia, pacientul putea să împingă oricare dintre cele 3 sau 4 butoane de pe auto-stimulatorul care se fixa pe centura lui. Fiecare buton a fost conectat la un electrod implantat într-o altă parte a creierului său, iar dispozitivul a urmărit numărul de ori pe care la stimulat fiecare loc.

Heath spune despre un pacient care sa simțit nevoit să-și stimuleze regiunea septală de aproximativ 1500 de ori pe oră. Sa întâmplat să fie un homosexual schizofrenic care voia să-și schimbe preferința sexuală. Ca experiment, Heath le-a dat omului melodii pentru a viziona în timp ce el și-a împins linia telefonică a centrului de plăcere, iar rezultatul a fost un nou interes pentru companiile de sex feminin. Dupa ce a rezolvat lucrurile cu procurorul general, medicii Tulane au plecat si au angajat o "doamna a serii", asa cum Heath a pus-o delicat, pentru pacientul lor arzator.

"Am plătit cincizeci de dolari", își amintește Heath. "I-am spus că ar putea fi cam ciudat, dar camera ar fi complet înnegrată cu perdele. În camera următoare aveam instrumentele pentru înregistrarea undelor cerebrale și avea destulă fire de plumb în electrozii din creier, așa că El a putut să se miște în mod liber, l-am stimulat de câteva ori, tânăra doamnă a fost cooperantă și a fost o experiență de succes ". Conversia a fost totuși doar temporară.

... îl întrebăm pe Heath dacă ființele umane sunt la fel de compulsive în ceea ce privește plăcerea ca șobolanii din laboratorul lui Old, care se auto-stimulează până când au trecut. "Nu", ne spune el. "Oamenii nu se auto-stimulează în mod constant - atâta timp cât se simt bine. Doar atunci când sunt deprimați, stimularea provoacă un răspuns mare. Există atât de mulți factori care se joacă într-un răspuns al plăcerii unui om: experiența ta , Sistemul de memorie, indiciile senzoriale ... ", spune el.

"[Timothy Leary] a fost întrebat dacă medicamentele au o influență negativă asupra copiilor mici și a spus:" Acesta nu este nimic. În câțiva ani, copiii vor cere electrozi septali ".

"Dar nu merge așa." '